AMUZANT. Britanicii și inamicul numărul 1: scările rulante
Doar anul acesta 400 de oameni s-au accidentat când ieşeau din staţii sau încercau să coboare.Pentru a preveni astfel de incidente, oficialii au făcut un clip. Unul care-i amuză teribil pe privitori.
Par scene desprinse dintr-un film cu Benny Hill, dar aceste imagini au fost surprinse în staţiile de metrou din Marea Britanie.
Motivele pentru care scările se transformă în capcane sunt multe.
Călătorii fie au băut prea mult, fie poartă tocuri sau pur şi simplu se grăbesc.
Din fericire, niciunul dintre oamenii de pe imagini nu au fost răniţi grav, dar, anul acesta, circa 400 de oameni au căzut pe scările rulante, 32 dintre ei au căzut aici.
Filmuleţul că persoanele care se împiedică pe scări nu e menit să-i facă de râs pe protagonişti. Dimpotrivă. Ar trebui să-i facă mai atenţi pe călători.
Este o atenţionare dureroasă pentru oameni, să fie mai atenţi pe scările rulante.
Ceva simplu, precum a te ţine de balustradă, poate face diferenţa între a fi în siguranţă şi a fi implicat într-un incident. Aşadar nu vă grăbiţi, nu alergaţi pe scară. Dacă aveţi bagaje, este foarte simplu. Folosiţi liftul!
Iar o parte dintre britanici par să fi înţeles aceste sfaturi. Numărul accidentelor petrecute pe scările rulante a scăzut cu peste 20 de procente anul acesta.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰