Scrisoarea lui Joe Biden pentru democraţi: Nu mă retrag, sunt decis să-l înving pe Donald Trump
Alegeri în SUA 2024. Președintele Joe Biden le-a transmis luni democraților din Congres, printr-o scrisoare, că își va continua candidatura la alegerile prezidenţiale din noiembrie, în ciuda preocupărilor tot mai mari legate de starea sa mintală și de şansele sale de a fi reales.
"Vreau să știți că, în ciuda tuturor speculațiilor din presă, sunt ferm hotărât să rămân în această cursă, să duc această cursă până la capăt și să-l înving pe Donald Trump", a scris Joe Biden în scrisoarea, consultată de CNN.
Biden a încercat să calmeze preocupările tot mai mari cu privire la şansele sale de a-l înfrânge pe Donald Trump.
"Întrebarea cum să mergem mai departe circulă de peste o săptămână. Și este timpul să se termine. Avem o singură sarcină. Aceea de a-l învinge pe Donald Trump. Avem 42 de zile până la Convenția Democrată și 119 zile până la alegerile generale. O determinare slabă sau o lipsă de claritate cu privire la ce urmează îl ajută doar pe Trump și ne rănește pe noi", a concluzionat Biden. "Este timpul să ne unim, să mergem mai departe ca un partid unit și să-l învingem pe Donald Trump".
Biden începe o nouă săptămână crucială pentru destinul său politic
- Jurnalista care l-a intervievat pe Biden cu întrebări furnizate în avans de echipa preşedintelui şi-a dat...
- Joe Biden, provocat să dea un test cognitiv. Ce a răspuns: "Dau în fiecare zi. Faptul că eu conduc lumea"
- Joe Biden, primul interviu după dezbaterea dezastruoasă: "Dacă Domnul Atotputernic ar coborî din Ceruri, şi ar...
Joe Biden începe o nouă săptămână de luptă pentru supravieţuirea sa politică, sub ochii Americii, dar şi ai aliaţilor Statelor Unite, aşteptaţi la Washington pentru un summit NATO. La zece zile după dezbaterea sa complet ratată de la 27 iunie împotriva rivalului său republican Donald Trump, preşedintele american încă nu a reuşit să-şi convingă tabăra că a fost doar o "seară proastă".
Deşi presiunea de a-şi retrage candidatura pentru Casa Albă nu se diminuează, democratul în vârstă de 81 de ani nu arată nicio intenţie de a ceda şi, dimpotrivă, lucrează mai mult. Joe Biden, care nu a fost niciodată atât de activ de când şi-a anunţat candidatura pentru un al doilea mandat în aprilie 2023, a planificat deja o deplasare la Michigan pe 12 iulie, apoi în Texas şi Nevada săptămâna următoare.
Înainte de aceasta, el va găzdui un summit NATO la Washington, de marţi până joi, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a Organizaţiei Nord-Atlantice "Nu prea văd cum poate fi mai clar (cu privire la intenţia sa de a rămâne în cursă). Dar continuaţi, continuaţi să urmăriţi citate anonime", le-a scris duminică reporterilor unul dintre purtătorii săi de cuvânt, Ammar Moussa, menţionând programul încărcat al preşedintelui.
În faţa alegătorilor care se îndoiesc de rezistenţa sa fizică şi de prospeţimea mentală, Joe Biden va putea aminti că sub conducerea sa NATO s-a mobilizat pentru a sprijini Ucraina împotriva Rusiei, consolidându-se în acest proces cu doi noi membri, Suedia şi Finlanda.
Preşedintele american a planificat, de asemenea, să susţină joi o conferinţă de presă singur, el care a evitat acest tip de exerciţiu de la sosirea sa la Casa Albă. El va trebui să arate că are replică, vivacitate, continuitate în idei, adică tot ce i-a lipsit în timpul dezbaterii împotriva predecesorului său republican în vârstă de 78 de ani, comentează AFP.
Într-un interviu acordat vineri ABC, preşedintele american, contestând sondajele slabe şi respingând ideea unui test cognitiv, a declarat că se va retrage doar dacă Dumnezeu însuşi îi va cere să facă acest lucru. Pentru echipa sa de campanie, Joe Biden este victima unei campanii mediatice care este deconectată de realităţile de pe teren.
Octogenarul face acum mari eforturi pentru a fi dinamic şi plin de spirit. De exemplu, duminică, el a ţinut o serie de discursuri şi băi de mulţime improvizate în Pennsylvania, unul dintre statele cruciale pentru alegerile din noiembrie.
În special, democratul a avut parte de o primire călduroasă într-o congregaţie de culoare, care a fost câştigată de partea cauzei sale. Nu este mai puţin adevărat că protestele se amplifică în cadrul Partidului Democrat.
Mai mulţi aleşi, inclusiv influentul congresman din New York Jerrold Nadler, cred că este timpul ca el să arunce prosopul, un mesaj pe care l-au transmis în timpul unei reuniuni virtuale de criză a grupului lor din Camera Reprezentanţilor, au informat media americane duminică după-amiază.
Săptămâna care tocmai a început va spune dacă această anxietate se cristalizează cu adevărat şi duce la un efort coordonat al unor nume mari din partid pentru a-l împinge pe Joe Biden să demisioneze. În această etapă a campaniei, ar fi o decizie foarte grea.
În primul rând, nu există nimic care să spună că preşedintele american ar fi de acord să cedeze. Apoi, chiar dacă ar face-o, Partidul Democrat ar avea doar câteva săptămâni pentru a stabili cine îl va înlocui, asumându-şi riscul unor rupturi interne şi al unei convenţii haotice de nominalizare în august la Chicago. În cele din urmă, noul candidat ar avea doar puţin mai mult de două luni pentru a face campanie înainte de alegerile de la 5 noiembrie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰