Starea sănătăţii lui Joe Biden, pusă la îndoială public de parlamentari democraţi. Preşedintele spune că a fost "obosit"
Alegeri SUA 2024. Parlamentari democraţi au început marţi să pună sub semnul întrebării în mod public starea sănătăţii lui Joe Biden, în timp ce Casa Albă şi însuşi preşedintele încearcă fără succes "să ţină sub control incendiul", comentează France Presse. Biden a explicat dezbaterea sa ratată în faţa lui Trump prin oboseala acumulată în timpul deplasărilor internaţionale.
"Am speranţa că el va lua decizia dificilă şi dureroasă de a se retrage. Îi cer respectuos să facă asta", a scris texanul Lloyd Doggett marţi la prânz. Acest parlamentar democrat este primul care îi solicită public lui Biden să "arunce prosopul". În faţa nemulţumirii în creştere din Partidul Democrat, vicepreşedinta Kamala Harris s-a declarat marţi "mândră" că face tandem cu preşedintele Biden.
"Joe Biden este candidatul nostru, l-am învins pe Donald Trump o dată şi îl vom bate din nou", a afirmat ea într-o declaraţie pentru postul de televiziune CBS News. Optimismul arătat de Harris este un lucru tot mai rar în tabăra democrată, după prestaţia lamentabilă a lui Joe Biden în faţa rivalului său republican Donald Trump la dezbaterea televizată organizată de CNN joia trecută.
"Cred că este justificat să ne întrebăm dacă este vorba despre un simplu episod sau despre o stare" durabilă, a declarat Nancy Pelosi, fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor, la MSNBC, postul de televiziune preferat al lui Joe Biden. În timpul unei întâlniri cu donatori democraţi desfăşurată în apropiere de Washington, liderul de la Casa Albă a oferit o nouă explicaţie pentru cele 90 de minute dezastruoase ale dezbaterii televizate.
El a spus că "nu a fost foarte înţelept" să "călătorească în lume de mai multe ori" cu puţin timp înaintea confruntării televizate cu Trump, ceea ce l-a făcut "aproape să adoarmă pe scenă", adăugând: "Aceasta nu este o scuză, ci o explicaţie".
- Michelle Obama, singurul posibil candidat al democraţilor care îl conduce pe Trump în sondaje - Reuters/Ipsos
- Cum vor avocaţii lui Donald Trump sa anuleze condamnarea din dosarul Stormy Daniels. Procesul s-ar putea rejudeca
- Analiză NYT. Ce înseamnă decizia Curții Supreme care a aruncat America în aer. Când poate fi urmărit penal un...
- Joe Biden acuză subminarea statului de drept: "Nu există regi în America". Trump cere anularea condamnării în...
- Familia lui Joe Biden insistă să continue cursa prezidențială. Fiul său Hunter l-a implorat să nu renunţe - NYT
Preşedintele american s-a deplasat în Franţa între 5 şi 9 iunie, apoi în Italia între 12 şi 14 iunie, între cele două vizite având loc un eveniment electoral în statul California. Ulterior, el a pregătit timp de şase zile, la reşedinţa de la Camp David, dezbaterea din 27 iunie, o perioadă în care nu a avut activităţi publice.
Joe Biden va acorda vineri un interviu pentru postul ABC News şi Casa Albă a promis că va organiza o conferinţă de presă a preşedintelui săptămâna viitoare, două ocazii menite să arate că Biden se poate exprima fluent fără prompter.
Potrivit unui sondaj difuzat marţi de CNN, 75% din alegătorii intervievaţi consideră că Partidul Democrat ar avea şanse mai mari la alegerile din noiembrie cu un alt candidat decât Joe Biden. Donald Trump este creditat cu 49% din intenţiile de vot la nivel naţional, faţă de 43% pentru rivalul său democrat, diferenţa fiind neschimbată faţă de precedentul sondaj de acest fel, realizat în luna aprilie.
Un congresman democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă
"Sper că va lua decizia dificilă şi dureroasă de a se retrage. Îi cer respectuos să facă acest lucru", a scris texanul Lloyd Doggett într-un comunicat pentru presa americană. "Preşedintele Biden ne-a salvat democraţia, eliberându-ne de Trump în 2020. Nu trebuie să ne predea lui Trump în 2024", a adăugat el.
Un senator democrat, Sheldon Whitehouse, a afirmat luni, într-un interviu difuzat luni la un canal local de televiziune, că americanii doresc să fie "siguri" că Joe Biden este "cinstit cu privire la starea lui". "Oamenii vor să fie siguri că această campanie este capabilă să câştige, că preşedintele şi echipa sa sunt sinceri cu noi în privinţa stării sale, că (dezbaterea de joi în faţa republicanului Donald Trump) a fost într-adevăr o anomalie", a declarat el la postul WPRI-TV.
Acest congresman din statul Rhode Island (nord-est), reprezentant al aripii stângi a Partidului Democrat, s-a declarat "destul de îngrozit" de confruntarea de la CNN, în timpul căreia preşedintele american a apărut foarte confuz, iar uneori complet pierdut.
A doua zi, democratul de 81 de ani, care îşi recăpătase ceva energie, a căutat să liniştească mulţimea în cursul unui miting de campanie în Carolina de Nord (sud-est): "Nu aş mai candida din nou dacă nu aş crede, din toată inima şi cu tot sufletul meu, că pot face treaba asta". Casa Albă evită de luni de zile, uneori cu o anume iritare, orice întrebări legate de facultăţile fizice şi psihice ale preşedintelui american, a cărui uşurinţă fizică şi verbală a scăzut.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰