Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şeful armatei germane: Întărirea armatei ruse, un pericol în creştere. Ruşii fac 1000 de tancuri pe an, iar nemţii au doar 300

Război în Ucraina. Şeful armatei germane, generalul Carsten Breuer, consideră că întărirea armatei ruse reprezintă un pericol în creştere, relatează marţi dpa, citată de Agerpres. 

de Redactia Observator

la 23.07.2024 , 15:18

Şeful armatei germane Întărirea armatei ruse, un pericol în creştere. Ruşii fac 1000 de tancuri pe an, iar nemţii au doar 300 Şeful armatei germane Întărirea armatei ruse, un pericol în creştere. Ruşii fac 1000 de tancuri pe an, iar nemţii au doar 300 - Profimedia

"Observăm că armata rusă este orientată către Vest", a declarat Breuer, oficial inspectorul general al Bundeswehr, pentru ziarul local Sächsische Zeitung. Potrivit acestuia, în cinci până la opt ani forţele Moscovei vor fi echipate cu suficiente materiale şi personal încât să fie posibil un atac asupra unui teritoriu al NATO.

Întărirea armatei ruse, un pericol în creştere

Oficialul militar german a menţionat că aceste estimări au la bază analize proprii, rapoarte ale serviciilor de informaţii şi comunicate ale forţelor aliate, precum şi remarci ale preşedintelui rus Vladimir Putin. "Armata rusă îşi creşte numărul de tancuri cu 1.000-1.500 de unităţi suplimentare pe an. Cele mai mari cinci state europene membre ale NATO dispun în inventarul lor doar de jumătate din acestea", a notat Breuer.

Articolul continuă după reclamă

Bundeswehr, forţele armate germane, au circa 300 de tancuri de luptă. "Dacă această capacitate este combinată cu intenţia care poate fi cu siguranţă dedusă din discursurile lui Putin, ar trebui să ne alarmeze. Sarcina mea este de a avea în vedere un astfel de scenariu negativ. Pentru Bundeswehr, acest lucru înseamnă: trebuie să fim pregătiţi pentru această posibilitate în interval de cinci ani. Doar aşa putem crea descurajare", a adăugat oficialul german.

Acesta a admis totuşi că noua situaţie de ameninţare nu a fost încă recunoscută complet peste tot, menţionează dpa

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Şeful armatei germane: Întărirea armatei ruse, un pericol în creştere. Ruşii fac 1000 de tancuri pe an, iar nemţii au doar 300