Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Senatul SUA îl condamnă în unanimitate pe Vladimir Putin drept criminal de război

Senatul american a adoptat marţi în unanimitate o rezoluţie prin care îl condamnă pe preşedintele rus Vladimir Putin ca fiind un criminal de război, o rară dovadă de unitate în Congresul profund divizat.

de Redactia Observator

la 16.03.2022 , 07:53

Vladimir Putin, preşedintele rus Vladimir Putin, preşedintele rus - Shutterstock

Rezoluţia, introdusă de senatorul republican Lindsey Graham şi susţinută de senatori din ambele partide, a încurajat Curtea Penală Internaţională de la Haga şi alte naţiuni să vizeze armata rusă în orice investigaţie privind crimele de război comise în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.

„Toţi cei din această cameră ne-am unit, democraţii şi republicanii, pentru a spune că Vladimir Putin nu poate scăpa de răspundere pentru atrocităţile comise împotriva poporului ucrainean”, a declarat liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, într-un discurs rostit în plenul Senatului înainte de vot, relatează Reuters, citat de Mediafax.

Rusia îşi numeşte acţiunile sale o „operaţiune militară specială” de demilitarizare şi „denazificare” a Ucrainei. De asemenea, Putin a numit ţara o colonie americană cu un regim marionetă şi fără tradiţie de stat independent.

Articolul continuă după reclamă

Moscova nu a capturat niciunul dintre cele mai mari 10 oraşe din ţară în urma incursiunii sale care a început pe 24 februarie, cel mai mare asalt asupra unui stat european din 1945 încoace.

Război în Ucraina, ziua 21

Bombele ruseşti au căzut şi noaptea trecută în capitala Ucrainei. Soldații lui Vladimir Putin continuă să se confrunte cu contraatacuri susținute, în timp ce încearcă să izoleze Kievul. În capitala asediată premierii Poloniei, Cehiei și Sloveniei au ajuns cu trenul pentru o întâlnire istorică alaturi de președintele Volodimir Zelenski, discuția celor patru prelungindu-se târziu în noapte. Orașul, care este sub interdicție totală de circulație pentru încă o zi, se pregătește pentru un asalt la sol, forțele și voluntarii ucraineni construind noi apărări și baricade, pentru a încetini orice atac rusesc. Negocierile de pace nu au dat rezultate, dar vor continua şi astăzi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Senatul SUA îl condamnă în unanimitate pe Vladimir Putin drept criminal de război