Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şofer român de TIR, după întâlnirea cu un coleg ucrainean într-o parcare din Germania: „Dacă am reușit ceva în ultimele săptămâni, a fost să spălăm imaginea României”

Solidaritatea românilor faţă de ucraineni pare să ne fi schimbat imaginea în lume. O spune şi un şofer român de TIR, care a avut parte de o întâmplare cu totul neaşteptată.

de Redactia Observator

la 29.03.2022 , 16:33

Având probleme cu camionul său, românul a oprit într-o parcare din Germania pentru a cere ajutorul unui service. A fost momentul când a fost abordat de un alt şofer de camion ucrainean, care l-a întrebat dacă este român. Când a aflat că da, bărbatul a plecat, dar s-a întors în scurt timp cu mâncare și „cu lacrimi în ochi”.

Deşi iniţial conaţionalul a vrut să refuze mâncarea, emoţia cu care ucraineanul şi-a împărţit mâncarea a fost mult mai puternică. „Dacă am reușit să facem ceva în ultimele săptămâni, am reușit să spălăm imaginea României”, a concluzionat Dumitras Flavius în postarea sa pe Facebook.

„Am reușit să spălăm imaginea României”

Articolul continuă după reclamă

“Astăzi am fost nevoit să opresc de urgență într-o parcare din Germania, mai exact autostrada A7 între Ulm și Memmingen. S-a spart un furtun și am pierdut toată apa din radiator.

După ce am rabatat cabina am observat care e problema și am chemat un service mobil. Între timp și-a făcut apariția un bărbat la vreo 50 de ani și mă întreabă dacă sunt român. Eu îi răspund în engleză că da, el mă întreabă dacă vorbesc ucraineană sau rusă. Eu îi răspund că nu pe un ton mai iritat deja că mă întrerupea din muncă.

Se ia omul și pleacă și vine înapoi cu un borcan de mâncare și câteva bucăți de pâine. Cu lacrimi în ochi îmi spune: You help Ucraina, I help you. După care pleacă înapoi la camion. Am încercat să îi spun că nu am nevoie de mâncare dar de fiecare dată mi-a răspuns, cu mâna pe inimă: please take it, please take it.

Dacă am reușit să facem ceva în ultimele săptămâni, am reușit să spălăm imaginea României. Cu toți străinii cu care am vorbit au avut doar cuvinte de laudă la adresa noastră”, a scris românul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri externe » Şofer român de TIR, după întâlnirea cu un coleg ucrainean într-o parcare din Germania: „Dacă am reușit ceva în ultimele săptămâni, a fost să spălăm imaginea României”