Observator » Ştiri externe » Soldați sirieni uciși în raiduri. Americanii dau vina pe bombardamentele rușilor

Soldați sirieni uciși în raiduri. Americanii dau vina pe bombardamentele rușilor

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 08.12.2015, 08:14 | Modificat la 08.12.2015, 08:17

Moartea unor soldați sirieni într-o tabără a armatei la Deir Ezzor, imputată de Siria loviturilor coaliției conduse de Statele Unite, este probabil legată de bombardamentele rusești, a afirmat luni un oficial american, citat de AFP

Moartea unor soldați sirieni într-o tabără a armatei la Deir Ezzor, imputată de Siria loviturilor coaliției conduse de Statele Unite, este probabil legată de bombardamentele rusești, a afirmat luni un oficial american, citat de AFP

"Prezumția este că rușii" au desfășurat bombardamentele care au ucis soldații sirieni, a estimat acest oficial sub acoperirea anonimatului.

"Știm că rușii erau activi în regiunea Deir Ezzor (est) duminică", a explicat sursa, potrivit Antena3.

Articolul continuă după reclamă

Rusia a intervenit în conflictul sirian de la 30 septembrie pentru a veni în ajutorul regimului condus de Bashar Al-Assad.

Americanii acuză frecvent Rusia că utilizează bombe clasice mai puțin precise decât bombele cu precizie pe care le folosesc ei.

Un alt responsabil american a confirmat la rândul său că rușii au acționat duminică în apropiere de Deir Ezzor, dar și de Raqa, cu bombardiere cu rază lungă de acțiune venite din Rusia.

Pe acelaşi subiect

Aceste lovituri au fost efectuate de "12 bombardiere Backfire" TU-23M3 cu rază lungă de acțiune, venite de la baza aeriană rusă Mozdok din Osetia de Nord, potrivit acestei surse.

Regimul sirian a acuzat luni coaliția internațională că a lovit pentru prima dată o tabără a armatei și a ucis trei soldați.