Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sondaj: Ucrainenii îl consideră pe Volodimir Zelenski în continuare preşedinte legitim, dar tot mai mulţi sunt nemulţumiţi de prestaţia sa

Război în Ucraina. 70% dintre ucraineni îl consideră în continuare pe Volodimir Zelenski preşedinte legitim deşi Rusia susţine că mandatul lui Zelenski a expirat de mult timp şi că acesta nu mai este preşedintele legitim al ţării. Cu toate astea numo

de Redactia Observator

la 18.06.2024 , 12:49

Sondaj: Ucrainenii îl consideră pe Volodimir Zelenski preşedinte legitim, dar tot mai mulţi sunt nemulţumiţi de prestaţia sa Sondaj: Ucrainenii îl consideră pe Volodimir Zelenski preşedinte legitim, dar tot mai mulţi sunt nemulţumiţi de prestaţia sa - Profimedia

O mare majoritate a ucrainenilor continuă să-l considere pe Volodimir Zelenski preşedintele lor legitim, în pofida prelungirii mandatului său fără alegeri pe fondul invaziei declanşate de Rusia în februarie 2022, relatează luni DPA, citată de Agerpres. 

Potrivit unui sondaj publicat luni de Institutul Internaţional de Sociologie din Kiev, 70% dintre cei 2.011 de intervievaţi consideră că Zelenski trebuie să rămână în funcţie până la sfârşitul războiului. Doar 22% s-au declarat împotrivă.

Rezultatele acestei anchete contrazic afirmaţia Moscovei potrivit căreia mandatul lui Zelenski a expirat de mult timp şi că acesta nu mai este preşedintele legitim al ţării.

Articolul continuă după reclamă

Mandatul lui Volodimir Zelenski s-ar fi încheiat oficial la 20 mai 2024. Cu toate acestea, aproape o cincime din teritoriul Ucrainei este ocupat de trupele ruse, ceea ce face imposibilă organizarea de alegeri. Legea marţială, impusă după invazie, împiedică, de asemenea, organizarea unor noi alegeri.

Pe acelaşi subiect

56% dintre ucraineni, mulţumiţi de prestaţia lui Zelenski, în scădere de la 77% anul trecut

Potrivit sondajului, 56% dintre ucraineni s-au declarat mulţumiţi de prestaţia lui Zelenski în calitate de preşedinte, iar procentul celor nemulţumiţi de performanţele sale este 37%. Într-un sondaj realizat în septembrie anul trecut, prestaţia lui Zelenski era aprobată de 77% din ucraineni.

Un total de 58% dintre persoanele intervievate s-au pronunţat pentru absenţa compromisurilor în negocierile cu Rusia, iar 30% au votat împotrivă. În acelaşi timp, 65% dintre cei intervievaţi au fost de părere că obiectivele oricăror negocieri cu Rusia ar trebui să fie supuse unui referendum. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Sondaj: Ucrainenii îl consideră pe Volodimir Zelenski în continuare preşedinte legitim, dar tot mai mulţi sunt nemulţumiţi de prestaţia sa