Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Spitalele din Beijing și nordul Chinei sunt copleşite de un val de boli respiratorii în rândul copiilor

Spitalele din Beijing şi din nordul Chinei se confruntă cu o creştere a numărului de copii cu boli respiratorii, în condiţiile în care ţara intră în prima iarnă de la relaxarea controalelor stricte din timpul pandemiei de Covid-19, relatează CNN şi Reuters.

de Redactia Observator

la 24.11.2023 , 13:01

copii la un spital din Beijing, China Spitalele din Beijing nordul Chinei sunt copleşite de un val de boli respiratorii în rândul copiilor - Profimedia Images

Timpii de aşteptare pentru un consult la medic se întind pe ore întregi, sute de pacienţi stând la coadă la unele spitale pentru copii în marile oraşe din nordul Chinei, potrivit unui reportaj CNN şi presei chineze.

Un oficial de la Spitalul de Pediatrie din Beijing a declarat marţi presei de stat că media actuală de peste 7.000 de pacienţi zilnic "depăşeşte cu mult capacitatea spitalului".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

La rândul său, cel mai mare spital de pediatrie din Tianjin a bătut sâmbătă un record, primind peste 13.000 de copii la departamentele sale de ambulatoriu şi de urgenţă, potrivit unui post local de stat.

Pe acelaşi subiect

Când CNN a sunat joi pentru a se informa despre programările de la Spitalul Prieteniei din Beijing, un membru al personalului a spus că ar putea dura toată ziua pentru un consult la un medic pediatru. "În acest moment, avem o mulţime de copii aici. Cei care au făcut o programare de urgenţă ieri încă nu au putut să fie văzuţi de medic în această dimineaţă", a spus membrul personalului.

Oficialii din domeniul sănătăţii din Beijing şi din alte oraşe importante din nordul Chinei spun că bolile sezoniere tipice, inclusiv gripa şi virusul sinciţial respirator (RSV), precum şi pneumonia cu micoplasmă - o infecţie bacteriană care provoacă de obicei o infecţie uşoară şi afectează în mod obişnuit copiii - sunt cauzele principale care au dus la această situaţie.

Creşterea numărului de cazuri în nordul Chinei vine pe fondul creşterii numărului de infecţii respiratorii sezoniere în întreaga emisferă nordică, inclusiv în Statele Unite, unde RSV se răspândeşte la niveluri "fără precedent" în rândul copiilor.

13 ore de așteptare la spital

În ultimele săptămâni, părinţii chinezi s-au plâns pe reţelele de socializare de situaţia aglomerată din spitale, unde este nevoie de ore pentru ca un copil să ajungă să fie consultat de un medic, în timp ce în cazul analizelor sau pentru o perfuzie intravenoasă aşteptarea este şi mai lungă. Având în vedere că sistemul de îngrijire primară din China este relativ subdezvoltat, persoanele bolnave se îndreaptă de obicei către spitale sau către camerele de urgenţă ca prim punct de contact. Aceste facilităţi pot deveni supraaglomerate în timpul sezoanelor de vârf.

Pe platforma chineză de socializare Weibo, o fotografie distribuită pe scară largă arată un ecran de spital care îi anunţa pe pacienţi că la coadă se aflau peste 700 de persoane cu un timp de aşteptare estimat la 13 ore.

La un spital de pediatrie afiliat la Institutul de Pediatrie din Beijing, holurile erau atât de pline, încât unii copii cu perfuzii intravenoase stăteau în braţele părinţilor lor, care se aliniau pe holuri pe scaune pliante, arată videoclipuri pe reţelele sociale.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

China îndeamnă la vigilență

Comisia Naţională de Sănătate (NHC) i-a avertizat joi pe părinţi că spitalele mari ar putea avea "timpi de aşteptare lungi şi un risc ridicat de infecţii încrucişate", îndrumându-i către alte tipuri de unităţi pentru triaj. Într-un comunicat, NHC a precizat că a dat instrucţiuni "tuturor localităţilor" să îşi consolideze sistemele de gestionare a cazurilor şi de tratament - inclusiv să identifice cazurile grave în rândul afluxului de pacienţi.

Între timp, guvernul municipal din Beijing a republicat un articol în presa de stat în care un medic le spunea părinţilor că nu este nevoie să ceară fluide intravenoase "de îndată ce un copil are febră".

China a făcut un apel la vigilenţă vineri, în timp ce o creştere bruscă a numărului de boli respiratorii a afectat şcolile şi spitalele. Consiliul de Stat a declarat că gripa va atinge un vârf în această iarnă şi primăvară, iar infecţia cu mycoplasma pneumoniae va continua să fie ridicată în unele zone şi în viitor. De asemenea, acesta a avertizat asupra riscului unei reveniri a infecţiilor COVID.

"Toate localităţile ar trebui să consolideze raportarea informaţiilor privind bolile infecţioase pentru a se asigura că informaţiile sunt raportate în timp util şi cu exactitate", a precizat Consiliul de Stat într-un comunicat.

OMS a discutat cu oficialii chinezi

Însă situaţia din China a stârnit îngrijorare la nivel mondial, după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut miercuri Chinei să furnizeze mai multe informaţii despre creşterea numărului de boli respiratorii şi a cazurilor de "pneumonii nediagnosticate la copii" citate de un raport al Programului de monitorizare a bolilor emergente (ProMED).

Cu toate acestea, după ce a discutat joi cu oficiali chinezi din domeniul sănătăţii, OMS a declarat că datele au indicat o creştere a numărului de consultaţii în ambulatoriu şi a internărilor în spital ale copiilor din cauza pneumoniei cu micoplasmă şi a bolilor sezoniere comune cauzate de RSV, adenovirus şi virusul gripal începând cu luna octombrie.

OMS spune că oficialii chinezi au raportat că actuala "creştere a numărului de boli respiratorii nu a dus la depăşirea capacităţii spitalelor". Agenţia ONU a adăugat că autorităţile chineze i-au dat asigurări că nu au fost "detectaţi agenţi patogeni neobişnuiţi sau noi sau prezentări clinice neobişnuite".

Nu este clar dacă a existat o creştere a bolilor respiratorii sau a cazurilor grave în rândul copiilor în comparaţie cu anii de dinaintea pandemiei, din cauza datelor publice limitate prezentate de China, menţiobnează CNN.

Experţii externi care monitorizează situaţia au remarcat, de asemenea, că nu există dovezi ale existenţei unui agent patogen nou, dar au cerut Chinei să împărtăşească mai multe informaţii cu publicul despre situaţia care se înregistrează.

Catherine Bennett, epidemiolog la Universitatea Deakin din Australia, a declarat că principala preocupare este dacă creşterea numărului de pneumonie infantilă ar indica un nou agent patogen sau noi niveluri de gravitate a bolii. "Până acum nu am auzit rapoarte despre niciuna dintre acestea", a spus Bennett, adăugând că este important să se monitorizeze sursele de infecţie pentru a exclude astfel de preocupări.

Consecințe post-pandemie COVID

Creşterea numărului de vizite la spital coincide cu prima a Chinei fără controalele sale stricte din perioada "zero-Covid", când oamenii au menţinut o distanţare socială strictă şi au purtat măşti de protecţie. Controalele au fost relaxate brusc în decembrie anul trecut, după ce au izbucnit proteste - o mişcare rară - faţă de măsurile împotriva pandemiei, care includeau o carantină strictă.

"În perioada de zero-Covid, aceste boli (respiratorii comune) au fost mai puţine deoarece oamenii evitau spitalele şi toată lumea practica o anumită distanţare socială, iar incidenţa era scăzută", a explicat un virusolog de la Universitatea din Hong Kong. "Este absolut normal ca anul acesta, comparativ cu anul trecut, să existe o creştere mare. Dar dacă este o creştere mare în comparaţie cu 2018, 2019, asta rămâne de stabilit", a spus el, potrivit News.ro.

În plus, acum, după apariţia coronavirsului pandemic la sfârşitul anului 2019, se acordă mai multă atenţie focarelor de boală. Există, de asemenea, apeluri pentru mai multă transparenţă - inclusiv din partea Chinei, care a fost acuzată că a împiedicat investigarea originii virusului şi a ascuns primele informaţii despre răspândirea acestuia.

Christine Jenkins, profesor de medicină respiratorie la Sydney, a declarat că o creştere a infecţiilor virale ale tractului respirator la copii în această perioadă a anului nu este neaşteptată şi este un fenomen care a fost observat de-a lungul mai multor decenii în întreaga lume la începutul iernii. "Cu toate acestea, în contextul pandemiei datorate unui virus relativ nou precum (noul coronavirus) şi a potenţialului ca şi alte virusuri noi sau mutaţii să provoace boli ale tractului respirator, raportarea şi monitorizarea promptă sunt esenţiale", a subliniat ea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Spitalele din Beijing și nordul Chinei sunt copleşite de un val de boli respiratorii în rândul copiilor