Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Statele Unite anunţă că Iranul a capturat un petrolier, în Golful Oman

Autorităţile navale iraniene au capturat un petrolier din Insulele Marshall, într-un incident produs joi în Golful Oman, anunţă Forţele Navale americane, cerând eliberarea imediată a vasului, informează Mediafax.

de Redactia Observator

la 27.04.2023 , 16:07

Statele Unite anunţă că Iranul a capturat un petrolier, în Golful Oman - Profimedia - imagine ilustrativă

"Pe 27 aprilie, petrolierul Advantage Sweet, sub pavilionul Insulelor Marshall, a fost capturat de echipaje ale Corpului Gardienilor Revoluţiei din Iran, în timp ce tranzita apele internaţionale ale Golfului Oman. Petrolierul a transmis un semnal de alertă în timpul operaţiunii de capturare", a comunicat Comandamentul Central al Forţelor Navale din SUA.

Petrolierul plecase din Kuwait şi se îndrepta spre Houston, Texas

"Acţiunile Iranului intră în contradicţie cu legislaţia internaţională, perturbând securitatea regională şi stabilitatea. Guvernul iranian trebuie să elibereze imediat petrolierul. Acţiunile continue ale Iranului de perturbare a circulaţiei navelor şi interferenţele asupra drepturilor de navigaţie în ape regionale constituie ameninţări la adresa siguranţei maritime şi economiei globale", subliniază Comandamentul Central al Forţelor Navale din SUA.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit site-ului de profil MarineTraffic.com, în momentul de faţă petrolierul Advantage Sweet se află în Golful Oman, în largul oraşului Muscat, capitala statului Oman. Petrolierul plecase din Kuwait şi se îndrepta spre Houston, Texas (SUA), informează agenţia The Associated Press.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Statele Unite anunţă că Iranul a capturat un petrolier, în Golful Oman