Video Statuie din aur, înaltă de şase metri, pentru câinele preşedintelui din Turkmenistan
Preşedintele Turkmenistanului Gurbanguly Berdymukhammedov i-a dedicat câinelui preferat o statuie din aur. Şeful statului şi-a declarat astfel dragostea pentru rasa câinelui său, Alabay.
- Preşedintele Turkmenistanului Gurbanguly Berdymukhammedov este un mare iubitor al câinilor din rasa Alabay
- O statuie din aur de şase metri a fost ridicată în cinstea patrupedului
- Cele mai importante ştiri ale zilei, la Observator 19
Gurbanguly Berdymukhamedov a dezvelit statuia în capitala Ashgabat, în cadrul unui eveniment public. Statuia uriaşă are o înălţime de aproape 6 metri.
Nu este prima dată când această rasă de câine este onorată de Berdymukhamedov. Anul trecut, acesta i-a dedicat chiar şi o carte.
Statuia este înconjurată de ecrane pe care rulează imagini cu patrupede din rasa Alabay, în diverse situaţii.
Rasa Alabay este varianta turkmenă a unui ciobănesc asiatic şi este considerată patrimoniu naţional.
Presa locală a afirmat că monumentul reflectă "mândria şi încrederea" rasei.
Bugetul alocat pentru construcţia statuii nu este cunoscut momentan.
De-a lungul timpului, preşedintele Turkmenistanului a vorbit şi despre dragostea lui pentru caii Ahal Teke. În 2015, a fost inaugurată o statuie din aur a preşedintelui pe un astfel de cal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰