Video Statul american Oklahoma a interzis complet avortul. Guvernator: "Noi apărăm întotdeauna viaţa"
Guvernatorul statului american Oklahoma, Kevin Stitt, a promulgat o lege care interzice orice avort încă de la fecundare, transformând acest bastion conservator în statul care deţine una dintre cele mai restrictive legislaţii în domeniul întreruperii voite a sarcinii, relatează AFP.
"Le-am promis locuitorilor Oklahomei că, în calitate de guvernator, voi semna orice lege pro-viaţă care-mi va fi prezentată şi sunt mândru că mi-am respectat această promisiune azi", a anunţat miercuri într-un comunicat republicanul Kevin Stitt. "În Oklahoma, noi apărăm întotdeauna viaţa", subliniază el.
Inspirat de o lege adoptată în Texas în septembrie, acest text, care intră în vigoare în întregul stat, deschide calea lansării unor proceduri de către simpli cetăţeni împotriva unor persoane suspectate că au înlesnit avortul. Definiţia avortului, potrivit acestui text, nu include "utilizarea, furnizarea sau vânzarea pilulei de a doua zi sau a oricărui tip de contracepţie de urgenţă".
Această lege a fost adoptată de către Congresul din Oklahoma la jumătatea lui mai, în contextul scurgerii unui draft potrivit căruia Curtea Supremă din SUA ar urma să răstoarne celebra hotărâre Roe vs. Wade. Organizaţia Planned Parenthood, care apără dreptul la avort, a anunţat că urmează "să dea Oklahoma în judecată", transmite news.ro.
- Lacrimi şi suferinţă pentru Britney Spears. Artista a suferit un avort spontan la o lună după ce a anunţat că...
- O femeie care a avut un avort spontan, condamnată la 30 de ani de închisoare pentru omucidere în El Salvador
- Controverse în SUA, după apariția unui draft privind o posibilă răsturnare a deciziei istorice Roe vs. Wade
"Această interdicţie trebuie împiedicată, precum şi toate celelalte interdicţii pe care acest stat le-a adoptat prin vot luna trecută", denunţă, într-un mesaj postat pe Twitter, Planned Parenthood.
Temeri privind răsturnarea hotărârii istorice Roe vs. Wade
La 3 mai, Kevin Stitt anunţa că a semnat o lege care interzice avortul - după şase săptămâni de sarcină. "Eu vreau ca Oklahoma să devină cel mai pro-viaţă stat din ţară", anunţa el, folosind expresia consacrată (n.r. pro-life) de către americanii care se opun avortului.
Oklahoma găzduieşte de câteva luni mii de femei din Texas care vor să avorteze, după adoptarea unui text asemănător în acest stat vecin. În pofida faptului că dreptul la avort este susţinut de către o majoritate a populaţiei - arată sondaje recente - acesta este un subiect extrem de controversat după hotărârea istorică ”Roe versus Wade” din ianuarie 1973, care protejează dreptul americancelor de a-şi întrerupe sarcina.
În cazul în care Curtea Supremă revine printr-o hotărâre asupra acestui drept, 28 de state conservatoare - majoritatea în centrul şi sudul Statelor Unite, precum Wyoming, Tennessee sau South Carolina - sunt pregătite să interzică avortul pur şi simplu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰