Observator » Ştiri externe » Steaua lui Donald Trump de pe Walk of Fame din Los Angeles a fost vandalizată

Steaua lui Donald Trump de pe Walk of Fame din Los Angeles a fost vandalizată

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 21.09.2018, 19:39 | Modificat la 21.09.2018, 20:59

Steaua preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, de pe Walk of Fame din Los Angeles a fost vandalizată, fiind acoperită cu bare din lemn lipite cu bandă, potrivit CNN.

Steaua preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, de pe Walk of Fame din Los Angeles a fost vandalizată, fiind acoperită cu bare din lemn lipite cu bandă, potrivit CNN.

Steaua magnatului imobiliar şi fostă vedetă de reality show - inaugurată în 2007 pentru a recompensa succesul emisiunii sale "The Apprentice" - a mai fost ţinta unor atacuri la adresa celui care a devenit preşedintele SUA.

Aceasta a fost vandalizată de mai multe ori de când Donald Trump a ajuns în funcţia de preşedinte, inclusiv o dată a fost spartă cu un târnăcop în iulie 2016. Îmbrăcat ca un muncitor în construcţii, un bărbat a spart steaua cu un târnăcop şi o bâtă.

Articolul continuă după reclamă

James Otis a fost condamnat la 20 de zile de muncă în folos public şi la o amendă de 4.400 de dolari, însă eliberat sub control judiciar timp de trei ani, scrie News.ro.

În vara lui 2016, un artist stradal a ridicat un zid în jurul stelei lui Donald Trump cu cărămizi de 15 centimetri înălţime, pe când candidatul republican promitea construirea unui zid la frontiera cu Mexicul.