Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Suntem striviţi ca nişte gândaci". Ministru rus, mort în condiţii misterioase la 46 de ani. Ar fi făcut declarații șocante unui jurnalist fugar

Moarte învăluită în mister! Un politician rus a murit din cauze, deocamdată, necunoscute după ce i s-a făcut rău în avion. Ministrul adjunct al ştiinţei şi învăţământului superior din Rusia, Piotr Kucerenko, în vârstă de 46 de ani, a murit în timp ce se întorcea dintr-o călătorie în Cuba, relatează CNN. Este cel mai recent incident inexplicabil în care sunt implicate elitele Moscovei. 

de Redactia Observator

la 23.05.2023 , 18:25

Ministru rus, mort în condiţii misterioase la 46 de ani. Ar fi făcut declarații șocante unui jurnalist fugar Ministru rus, mort în condiţii misterioase la 46 de ani. Ar fi făcut declarații șocante unui jurnalist fugar - CNN

"Kucerenko s-a simţit rău în timp ce se afla în avion împreună cu o delegaţie rusă care se întorcea dintr-o călătorie de afaceri în Cuba. Avionul a aterizat în oraşul Mineralnie Vodi, unde medicii au încercat să îi acorde asistenţă", a precizat ministerul într-un comunicat, adăugând că ministrul nu a putut fi salvat.

Familia lui Kucerenko a declarat că moartea sa ar putea fi cauzată de o afecţiune cardiacă, dar abia miercuri va avea loc examinarea medico-legală, potrivit postului de televiziune de stat Zvezda.

Marţi, în discuţia sa zilnică cu jurnaliştii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu cunoaşte cauza morţii lui Kucerenko.

Articolul continuă după reclamă

Ministrul ar fi făcut declarații șocante unui jurnalist care a fugit din Rusia

Pe acelaşi subiect

Jurnalistul Roman Super, care a fugit din Rusia la scurt timp după ce Moscova a invadat Ucraina, în februarie anul trecut, a declarat pe canalul său Telegram că a vorbit cu Kucerenko "cu doar câteva zile" înainte de a fugi. El spune că Piotr Kucerenko se temea pentru siguranţa sa şi l-a încurajat să părăsească Rusia. "Salvează-te pe tine şi familia ta. Plecaţi cât mai curând posibil. Nu vă puteţi imagina gradul de brutalizare a statului nostru. Peste un an nu veţi mai recunoaşte deloc Rusia. Plecând faci ceea ce trebuie", i-ar fi spus Kucerenko, potrivit lui Roman Super.

Jurnalistul susţine că l-a întrebat pe Kucerenko dacă şi el vrea să părăsească Rusia, la care ministrul ar fi răspuns: "Nu mai este posibil să fac acest lucru. Ne iau paşapoartele. Şi nu mai există vreun colţ de lume care să fie acum bucuros că găzduieşte un viceministru rus, după această invazie fascistă".

Super susţine de asemenea că oficialul i-ar fi spus că ia antidepresive şi calmante. "Le iau cu pumnul. Şi nu ajută prea mult. Abia dorm. Mă simt groaznic. Suntem cu toţii luaţi ostatici. Nimeni nu poate spune nimic. Altfel, suntem imediat striviţi ca nişte gândaci", i-ar fi declarat ministrul Kucerenko jurnalistului fugar.

Înalţilor funcţionari ruşi de la Kremlin şi din regiuni li s-a interzis să îşi părăsească posturile. IStories, un canal de investigaţii media online cu sediul în afara Rusiei şi condus de un cunoscut jurnalist, Roman Anin, a relatat săptămâna trecută că mai mulţi guvernatori, oficiali din cadrul forţelor de securitate şi persoane din administraţia prezidenţială au încercat să demisioneze, dar nu li s-a permis acest lucru. Peskov a respins articolul şi a spus că e o făcătură.

Nu este primul deces inexplicabil din Rusia

Decesul lui Kucerenko nu este primul inexplicabil din Rusia care stârneşte interes. Cel puţin 13 oameni de afaceri ruşi de profil înalt ar fi murit prin sinucidere sau în accidente ciudate în ultimul an, şase dintre ei fiind asociaţi cu cele mai mari două companii energetice din Rusia.

Cel supranumit "magnatul rus al cârnaţilor", devenit parlamentar, Pavel Antov, a murit în India în decembrie, după ce a căzut de la etajul al treilea al hotelului său, potrivit poliţiei indiene. Moartea lui Antov a survenit după ce prietenul şi tovarăşul său de călătorie Vladimir Budanov a murit de un atac de cord la cea de-a 65-a aniversare a lui Antov, cu două zile mai devreme, potrivit poliţiei. Budanov avea 61 de ani şi avea o afecţiune cardiacă preexistentă, a declarat poliţia, adăugând că există suspiciunea că moartea lui Antov a fost o sinucidere.

Aleksandr Buzakov, şeful unui important şantier naval rusesc specializat în construcţia de submarine nenucleare, a murit subit în decembrie, fără ca autorităţile să precizeze cauza morţii, a relatat agenţia de presă Reuters. Anatoli Gheraşcenko, fost rector la Institutul de Aviaţie din Moscova, a murit într-un accident nespecificat în septembrie, potrivit unui comunicat al institutului.

Preşedintele Lukoil, Ravil Maganov, a murit la începutul lunii septembrie după ce a căzut de la fereastra unui spital din Moscova, potrivit TASS. La jumătatea lunii septembrie, omul de afaceri rus Ivan Peciorin, care era managerul de top al Corporaţiei pentru dezvoltarea Orientului Îndepărtat şi a Arcticii, a fost găsit mort în Vladivostok, potrivit presei ruse de stat. Peciorin s-ar fo înecat pe 10 septembrie, în apropiere de Capul Ignatiev din Vladivostok, potrivit presei regionale.

Un alt manager de top al Lukoil, Aleksandr Subbotin, a fost găsit mort în apropiere de Moscova în luna mai, după ce ar fi vizitat un şaman, potrivit TASS.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » "Suntem striviţi ca nişte gândaci". Ministru rus, mort în condiţii misterioase la 46 de ani. Ar fi făcut declarații șocante unui jurnalist fugar