Galerie foto Tânăr de 19 ani, ucis și decapitat de angajator. Băiatul își dăduse demisia și voia să lucreze pentru concurență, într-o frizerie din Genova
O crimă pe cât de înfricoșătoare, pe atât de absurdă șochează Italia. Un băiat de doar 19 ani a fost ucis, iar apoi mutilat pe o plajă și aruncat în mare, la Chiavari, în provincia Genova, doar pentru că își dăduse demisia de la frizeria unde lucra și voia să se angajeze la concurență. Potrivit ANSA, tânărul egiptean a fost ucis în noaptea de 23 spre 24 iulie, trupul său dezmembrat fiind găsit în apele din fața portului Santa Margherita Ligure.
Duminică noapte, procurorul din Genova, Daniela Pischetola, a dispus ordinul de reținere împotriva a doi cetățeni egipteni Abdelwahab Ahmed Gamal Kamel și Mohamed Ali Abdelghani, pentru uciderea lui Mahmoud Sayed Mohamed Abdalla, în vârstă de 19 ani. Decizia magistratului a fost luată după un interogatoriu de peste șase ore al celor doi egipteni arestați în noaptea de sâmbătă spre duminică, de carabinierii din Chiavari.
A fost ucis și decapitat de angajator, pentru că voia să-și schimbe locul de muncă
Atenție, informații cu puternic impact emoțional!
Mahmoud a fost ucis în noaptea de 23 spre 24 iulie. Băiatul de 19 ani își dăduse demisia de la frizeria unde lucra și voia să se angajaze la concurență. Din acest motiv, conform ipotezei procurorului și a carabinierilor, Abdelwahab Ahmed Gamal Kamel, zis și Bob, de 26 de ani și Mohamed Ali Abdelghani Ali, zis Tito, de 27 de ani, ambii manageri ai unui lanț de frizerii din Genova, l-au chemat pe Sayed Mohamed Mahmoud Abballa într-un apartament din via Vado, în Sestri Ponente, scrie La Stampa.
- Bărbat decapitat, descoperit într-un "hotel al dragostei" din Japonia. Poliţiştii nu i-au găsit capul nici după...
- Cadavru decapitat, posibil al unei românce, găsit într-un canal de irigare din Treviso, Italia. Aninca e...
- Cadavrul decapitat al unui copilaş de nici 3 ani, găsit la răsărit pe o plajă din Spania. Două ipoteze despre...
Acolo, Bob și Tito l-au înjunghiat pe băiat în inimă, apoi au încercat să scape de cadavru. Au îndesat trupul tânărului într-o valiză și, după ce l-au transportat de la Genova la Chiavari cu taxiul, l-au dezmembrat pe plajă, iar mai apoi au aruncat rămășițele în mare.
Însuși taximetristul a fost cel care a confirmat că și-a început călătoria la Genova, în zona Sestri Ponente, unde se urcaseră doi tineri cu două valize, dintre care una deosebit de grea. Atât de greu încât același taximetrist îi invitase pe cei doi clienți să-l bage în portbagaj.
Bărbatul nu a recunoscut fotografiile cu Abdelwahab și Abdelghani, dar identificarea taxiului său a avut loc în timpul anchetei.
Bob și Tito s-au acuzat reciproc în timpul audierilor
În timpul interogatoriului, Ahmed "Bob" Abdelwahab și Mohamed Ali "Tito" Abdelghani au recunoscut ceea ce s-a întâmplat și s-au acuzat reciproc că au dezmembrat cadavrul.
Amândoi au admis în cele din urmă încăierarea din via Vado, dând totuși versiuni contradictorii. "Tito l-a amenințat pe Mohamed – spune Bob – pentru că voia să plece de la frizeria din Sestri. Apoi l-a lovit de câteva ori. Am încercat să mă bag între ei dar mi-a fost frică să nu fiu și eu omorât. După ce băiatul a murit, Tito mi-a spus că dacă nu îl ajut să scape de cadavru ne va răni pe mine și pe familia mea. Are bani și este puternic, știu că ar putea să facă asta".
În schimb, Tito a încercat să se elibereze de acuzații argumentând că disputa fusese între Bob și victimă și că atacatorul era acesta din urmă. "Am încercat să-l dezarmez și m-am rănit la mână, a alunecat pe cuțit. Apoi a încercat din nou să mă rănească și l-am lovit înapoi". O versiune considerată nu foarte credibilă de către anchetatori.
Mahmoud visa să-și deschidă propria frizerie
Potrivit martorilor, băiatul de 19 ani se plângea adesea prietenilor de condițiile de muncă din frizeria lui Tito, în special de faptul că trebuie să lucreze multe ore pe zi și să-și plătească prânzul. Câștiga prea puțini bani pentru nevoile sale, mai ales că trebuia să trimită bani pentru supraviețuirea lor părinților și fraților din Egipt.
Mahmoud căuta constant un loc de muncă nou, mai profitabil și părea să fi găsit într-o frizerie din Pegli. După ce au aflat intențiile băiatului, Tito și Bob s-au dus să discute cu noul proprietar, ordonându-i acestuia să nu-l angajeze pe Abdalla pentru că ar pierde clienți.
Într-un final, Mahmoud, care visa să-și deschidă propria frizerie, a sfârșit ucis și mutilat, trupul său fiind aruncat de criminali în mare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰