Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ţara din Europa care asigură de luni dreptul femeilor la produse menstruale gratuite. Politicienii au numit legea "un far de speranță"

Legea, propusă inițial de către membra Parlamentului din Scoţia, pe nume Monica Lennon, a fost aprobată prin vot unanim, în 2020, şi va intra în vigoare luni.

de Antonia Roşu

la 14.08.2022 , 18:38

Ţara din Europa care asigură de luni dreptul femeilor la produse menstruale gratuite. Politicienii au numit legea "un far de speranță" Ţara din Europa care asigură de luni dreptul femeilor la produse menstruale gratuite. Politicienii au numit legea "un far de speranță" - Profi Media

Scoția urmează să devină prima țară din lume care introduce o lege ce asigură dreptul la produse igienice pentru menstruaţie gratuite pentru toate femeile, potrivit Sky News.

Luni, când va intra în vigoare legea privind produsele de îngrijire pentru ciclul menstrual, centrele educaţionale din Scoția vor fi obligate prin lege să asigure gratuitatea lor pentru oricine are nevoie de ele.

Legislația, inițial propusă de către membra Partidului Laburist, Monica Lennon, a fost aprobată în unanimitate de Parlamentul Scoțian în anul 2020.

Articolul continuă după reclamă

Lennon militează pentru a pune capăt sărăciei populaţiei încă din 2016 și a descris anterior proiectul de lege ca fiind atât „practic”, cât și „progresist”

Pe acelaşi subiect

„Sunt mândră că am luptat pentru implementarea legii cu privire la gratuitatea produselor pentru ciclul menstrual, care are deja efecte pozitive în Scoția și în întreaga lume”, a spus ea. „Autoritățile locale și organizațiile partenere au muncit din greu pentru ca dreptul legal de a accesa aceste produse în mod gratuit să devină realitate.”

Legea privind produsele menstruale, un "far de speranţă"

„Pe măsură ce criza costului vieții se intensifică, această lege este un far de speranță care arată ce se poate realiza atunci când politicienii îşi unesc forţele pentru binele oamenilor pe care îi servim”.

În prezent, tampoanele, absorbantele și alte altfel de produse sunt finanțate în școli, colegii și universități din toată Scoția.

Antonia Roşu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Ţara din Europa care asigură de luni dreptul femeilor la produse menstruale gratuite. Politicienii au numit legea "un far de speranță"