Temerile provocate de mesajul trimis de Papa Francisc, de pe patul de spital. Explicaţiile date de Vatican
În înregistrarea audio pe care Papa a făcut-o joi, în care le-a mulțumit credincioșilor pentru rugăciuni, se putea auzi "tot efortul" Suveranului Pontiful de a vorbi.

În mesaj se auzea că Papa vorbea din nas și, de asemenea, se auzea "fluxul de oxigen”. Este explicația dată de surse de la Vatican cu privire la mesajul audio care a răsunat în Piața Sfântul Petru joi seară, înainte de rostirea Rozariului, scrie Il Messaggero.
Mesajul trimis de Papa Francisc
Suveranul Pontif a fost cel care a dorit să înregistreze mesajul. Câteva cuvinte, un audio de mai puțin de 20 de secunde, în spaniolă, observă sursele, "pentru a se adresa unui public mai larg”.
Papa continuă și vineri terapia medicamentoasă pentru tratarea pneumoniei bilaterale și fizioterapia motorie. Fizioterapia are scopul de a nu pierde tonusul muscular, având în vedere spitalizarea îndelungată a Pontifului. O parte din terapii, explică sursele, are loc în fotoliu.
- Papa Francisc răspunde bine la tratamentul pentru pneumonie, anunță Vaticanul
- Cât de gravă este dubla pneumonie de care suferă Papa Francisc. Suveranul Pontif este internat de 3 săptămâni...
- Papa Francisc a suferit două episoade severe de insuficiență respiratorie acută, anunță Vaticanul. Medicii au...
- Papa Francisc nu mai are nevoie de ventilaţie mecanică și e stabil, anunță Vaticanul. Suveranul Pontif a...
- În ce stare se află Papa Francisc după episodul brusc de criză respiratorie. Pontiful a avut nevoie de...
"Papa continuă terapia prescrisă și fizioterapia motorie. În ceea ce privește administrarea de oxigen, continuă alternarea între noapte și zi: ventilație mecanică noaptea cu mască și oxigenare cu flux înalt în timpul zilei, prin canule nazale".
"Vă mulţumesc din suflet că vă rugaţi pentru sănătatea mea în Piaţa Sfântul Petru. Vă însoţesc de aici. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi Fecioara Maria să vă protejeze. Vă mulţumesc", a spus Papa Francisc. A fost mesajul copleşitor care a stârnit ropote de aplauze aseară în piaţa Sfântul Petru din Vatican. Pentru prima dată în ultimele trei săptămâni, credincioşii auzit vocea Papei Francisc.
"Vocea Papei Francisc a fost o surpriză foarte plăcută pentru cele câteva sute de persoane care s-au adunat aici, în Piaţa Sfântul Petru, pentru rugăciunea nocturnă. Papa Francisc a înregistrat acest mesaj audio la Spitalul Gemelli din Roma", spune Philip Crowther, reporter.
Starea de sănătate a Suveranului Pontif
Papa Francisc a părut însă slăbit şi obosit. Totuşi, Vaticanul a anunţat că starea de sănătate a suveranului pontif e mai bună în comparaţie cu ultimele zile. "Însă, spun medicii, prognosticul rămâne rezervat. Asta înseamnă, pur şi simplu, că Papa nu este încă în afara pericolului", spune Philip Crowther, reporter.
Acum trei zile, Papa a suferit două crize respiratorii acute şi avut din nou nevoie de ventilaţie mecanică. Diagnosticat cu dublă pneumonie, Şeful Bisericii Catolice nu a mai fost văzut în public de 3 săptămâni, iar tot mai multe voci vorbesc de o posibilă demisie. Spitalizarea sa a stârnit îngrijorări serioase în întreaga lume, mai ales că în ultimii ani, suveranul Pontif a avut diferite intervenţii chirurgicale abdominale şi la colon.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰