Testamentul papei Benedict al XVI-lea. Fostul Suveran Pontif le cere iertare celor cărora le-a "făcut rău"
Papa emerit Benedict al XVI-lea, decedat sâmbătă la vârsta de 95 de ani, cere "iertare" celor cărora le-a "făcut rău" în testamentul său spiritual redactat în 2006, transmite AFP. "Celor cărora le-am făcut rău într-un fel sau altul, le cer iertare din adâncul inimii", a scris Joseph Ratzinger, care a fost papă din 2005 până în 2013, în textul datat 29 august 2006 şi publicat sâmbătă seara de serviciul de presă al Sfântului Scaun, notează Agerpres.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Fostul suveran pontif, căruia i-a fost adusă în discuţie gestionarea cazurilor de pedofilie din Germania în perioada în care a fost arhiepiscop de Munchen (1977-1982), şi-a cerut deja "iertare", asigurând totodată că nu a ascuns niciodată încălcări ale legii.
"Mă rog ca pământul nostru să rămână un pământ al credinţei şi vă implor, dragi compatrioţi: nu vă lăsaţi îndepărtaţi de credinţă", mai scrie cel de-al 265-lea papă, care a surprins lumea renunţând la misiunea sa, pentru a se retrage la o mânăstire timp de aproape zece ani.
El pare totodată să se distanţeze de unele progrese ale ştiinţei. "Am trăit multă vreme transformări în domeniul ştiinţelor naturale şi am putut observa cum, din contră, aparente certitudini împotriva credinţei s-au volatilizat", notează Benedict al XVI-lea.
Acesta mulţumeşte de asemenea lui Dumnezeu pentru părinţii săi, sora şi fratele său, precum şi pentru "numeroşii săi prieteni, colaboratori, profesori şi elevi", care i-au fost alături. "Şi vreau să mulţumesc Domnului pentru frumoasa mea patrie de la poalele Alpilor. Bavaria, unde am văzut strălucind splendoarea Creatorului însuşi", adaugă el.
"Şi, în fine, mulţumesc lui Dumnezeu pentru frumuseţea pe care am putut să o experimentez în toate etapele călătoriei mele, dar mai ales la Roma şi în Italia, care a devenit a doua mea patrie", mai scrie Benedict al XVI-lea în testamentul său spiritual.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰