Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Theresa May îşi înmoaie tonul în privinţa Brexit: Ea ar putea renunţa la ideea de a ieşi din UE fără niciun acord

Premierul Marii Britanii, Theresa May, pare să renunţe la ameninţarea de a ieşi din UE „fără niciun acord", după ce şi-a dat seama de pagubele economice enorme pe care le-ar provoca acest lucru, au declarat diplomaţi UE citaţi sub acoperirea anonimatului de The Independent.

de Redactia Observator

la 28.03.2017 , 12:35

Premierul Marii Britanii Theresa May pare să renunţe la ameninţarea de a ieşi din UE „fără niciun acord", după ce şi-a dat seama de pagubele economice enorme pe care le-ar provoca acest lucru, au declarat diplomaţi UE citaţi sub acoperirea anonimatului de The Independent.

Guvernul de la Londra şi-a dat seama că poziţia dură a mers prea tare prin consolidarea încrederii susţinătorilor Brexit cu „intenţia de a provoca haos", cred diplomaţii.

În culise, oficialii britanici sunt dispuşi să discute rămânerea Marii Britanii în Uniunea Vamală a UE, ca parte a acordului de tranziţie. De asemenea, acceptarea jurisdicţiei parţiale a Curţii Europene de Justiţie asupra legislaţiei britanice, precum şi acceptarea imigraţiei, trecute ca „linii roşii" în Cartea Albă de negociere prezentată de May, s-ar afla, de asemenea, pe masă.

Articolul continuă după reclamă

"Şi-au dat seama că (ideea - n.r.) că 'niciun acord este mai bun decât un acord prost' nu este adevărată", a spus un diplomat. „Sunt îngrijoraţi în legătură cu oamenii din această ţară care au intenţia ideologică şi politică de a provoca haos. Administraţia le-a transmis că va provoca haos", a adăugat oficialul, precizând că numărul produselor care vor trebui verificate la vamă şi cărora le vor fi impuse taxe va creşte de la 17 milioane în fiecare an la 350 de milioane.

Pe acelaşi subiect

„Britanicii îşi dau seama că (scăderea imigraţiei - n.r.) reprezintă o idee proastă pentru societatea şi economia britanică. Se vor concentra mai mult pe control şi nu pe limite cantitative", a afirmat un al diplomat.

Un purtător de cuvânt al Guvernului a declarat pentru BBC News că respinge afirmaţiile făcute de diplomaţii UE aflaţi în Regatului Unit. Însă există speculaţii că scrisoarea ce va activa Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona şi care va fi transmisă Bruxelles-ului miercuri nu va include şi avertismentul anterior al lui May potrivit căruia „niciun acord pentru Marea Britanie este mai bun decât un acord prost".

Avertismentul a fost emis în ianuarie şi a fost salutat de mulţi parlamentari conservatori, pentru că plasa ţara pe drumul către un „Brexit dur".

În baza normelor emise de Organizaţia Mondială a Comerţului, într-o astfel de situaţie vor fi introduse taxe vamale pentru majoritatea produselor, dar şi o serie de restricţii, în cazul în care UE refuză să recunoască standardele de reglementare britanice.

Citeşte şi: Ziua declanşării BREXIT! Care sunt de fapt CONSECINŢELE ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Ce se va întâmpla cu ROMÂNII din Anglia

Luna aceasta, secretarul pentru Brexit David Davis a uimit parlamentarii recunoscând că Guvernul nu a făcut nicio evaluare economică a ieşirii din UE fără niciun acord. Însă comisarul european pentru Brexit, Michel Barnier, a avertizat că Marea Britanie va avea de suferit mai mult decât blocul comunitar într-un astfel de scenariu. 

Sursă: news.ro

Citeşte şi: Veşti bune pentru românii din Anglia: Copiii imigranţilor aflaţi deja în Marea Britanie vor continua să primească alocaţii

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Theresa May îşi înmoaie tonul în privinţa Brexit: Ea ar putea renunţa la ideea de a ieşi din UE fără niciun acord