Trafic de cadavre între o firmă de pompe funebre şi mai multe universităţi de medicină din Spania. Cu cât vindeau un corp
Proprietarii unei firme de pompe funebre şi doi angajaţi au fost arestaţi la Valencia, în Spania, pentru trafic de cadavre pe care le vindeau unor universităţi de medicină. De asemenea, angajaţii de la pompe funebre luau părţi din cadavre de la universitaţi, după disecţii, şi scăpau de ele punându-le în sicriele unor oameni care urmau să fie incineraţi, scrie news.ro.
Cei patru bărbaţi "au falsificat documente pentru a scoate cadavre din spitale şi aziluri de bătrâni şi pentru a le vinde ulterior universităţilor, în scopul studiului, în schimbul a 1.200 de euro per cadavru", a precizat poliţia spaniolă într-un comunicat.
Angajaţii firmelor de pompe funebre ajutau universităţile să scape de cadavrele care fuseseră deja studiate
Cel puţin unsprezece cadavre ar fi fost vândute ilegal de această firmă de pompe funebre din Valencia, metropola din estul ţării.
De asemenea, cei patru suspecţi ar fi luat bani de la universităţi de medicină pentru a le ajuta să se debaraseze de cadavrele care fuseseră deja studiate. Ei incinerau rămăşiţele sau puneau părţi din ele în sicriele altor persoane care urmau să fie incinerate. Ei ar fi încasat astfel "5.040 de euro de la o universitate pentru incinerarea a 11 cadavre studiate, care nu figurau pe niciuna dintre facturile emise de crematoriile din oraş", adaugă comunicatul de presă.
- Scene macabre în deşertul Mojave. Şase cadavre au fost descoperite lângă un SUV găurit de gloanţe
- Opt cadavre găsite pe plajele din Antalya, în şase zile. Ultimele două au fost descoperite azi dimineaţă în...
- Un tată, fiica lui și 3 nepoți, morţi după ce au fost înghiţiţi de nisipuri mişcătoare: două dintre...
Au vândut trupul unei persoane, deşi toate pregătirile pentru înmormântare erau făcute
Ancheta a fost demarată la începutul anului 2023. Poliţia a descoperit atunci că cei doi angajaţi ai respectivei firme de pompe funebre au falsificat documente pentru a vinde unei universităţi un cadavru depozitat în morga unui spital, care trebuia să fie îngropat. Decedatul urma să fie înmormântat la domiciliul său, în cadrul unor funeralii finanţate de consiliul local. Nimeni nu îşi dăduse consimţământul pentru ca trupul să fie vândut universităţii în scopuri de studiu.
Potrivit poliţiei, suspecţii căutau "persoane decedate care nu aveau familie, de preferinţă străini".
Într-un alt caz, aceştia obţinuseră un acord scris de la un bărbat în vârstă care nu mai avea capacitate intelectuală deplină pentru a-şi dona corpul în scopuri ştiinţifice după moartea sa. Această donaţie "a fost semnată pentru ca trupul să fie trimis la o anumită şcoală de medicină, dar în cele din urmă a fost trimis la o alta", care "a plătit mai mult", a precizat poliţia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰