Video Tratamentul împotriva Covid, tot mai aproape de realitate: peste 90% dintre pacienţii care au testat produsul dezvoltat în Israel, externaţi după 5 zile
O nouă speranţă pentru bolnavii de covid. Peste 90% dintre pacienţii care au primit un medicament dezvoltat de cercetătorii din Israel au putut fi externaţi după doar cinci zile. Tratamentul este încă în studiu, iar dacă rezultatele bune se confirmă în continuare, ar putea fi introdus în spitale chiar de la finalul acestui an.
Tratamentul a fost inclus într-un studiu desfăşurat pe parcursul unui an aproape şi a avut trei faze. În faza 1 s-a constatat că 29 din 30 de pacienţi cu covid aflaţi în stare moderată sau gravă s-au vindecat de covid. În faza a doua, 93% din cei 90 de pacienţi internaţi în spital cu covid au fost externaţi în doar 5 zile de la administrarea tratamentului. Acum, urmează faza a 3-a şi cea decisivă.
"93% este ceva deosebit cu faza a doua. Faptul că 155 de bolnavi şi faptul că cele două faze au fost aşa de pozitive ne dau speranţe să punem deja în producţie şi să putem să facem şi tratamentul. Da, sunt cu varianta Delta. Toţi sunt cu Delta", a declarat Herman Berkovits -Tzvika, medicul lui Benjamin Netanyahu.
Primele concluzii ale fazei a treia vor veni în octombrie, iar dacă rezultatele vor fi bune, tratamentul ar putea fi administrat chiar de la sfârşitul acestui an. "Tratamentul va fi doar în spital deocamdată, să fie sub observaţie. Se dă o inhalaţie în fiecare zi, o dată pe zi, cinci zile. Foarte scurt. Deocamdată este doar sub formă de inhalaţie", a mai spus medicu Herman Berkovits -Tzvika.
Medicii de la Tel Aviv susţin că noul tratament s-a dovedit eficient şi în cazul tulpinei Delta. "Îl putem numi un tratament ţintit care să echilibreze sistemul imunitar", a declarat Adrian Marinescu, medic infecţionist la "Matei Balş". Există însă şi voci sceptice în lumea medicală. "E greu de crezut ca va aparea un medicament care va vindeca infectia. Antiviralele sunt la inceput. Nu avem pt aproape nicio boala. Daca vor aparea se vor adresa pacientilor cu forme severe pt a reduce simptomele. Nu-l vom putea da intregii populatii", a declarat Cătălin Apostolescu, managerul Institutului "Matei Balș".
Iar oamenii speră să n-aibă nevoie. Dar dacă va fi cazul. Chiar şi în cazul în care noul tratament şi-ar dovedi eficacitatea pe scară largă, specialiştii spun că nu va înlocui vaccinul, care rămâne cea mai bună metodă de a evita boala.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰