Trei copii au murit sufocați într-un congelator, în timp ce se jucau
Tragedie în Florida, Statele Unite. Trei copii au căzut într-un congelator în timp ce se jucau, iar ușa aparatul s-a închis. Părinții i-au găsit după câteva zeci de minute, fără suflare.
Tragedie în Florida, Statele Unite. Trei copii au căzut într-un congelator în timp ce se jucau, iar ușa aparatul s-a închis. Părinții i-au găsit după câteva zeci de minute, fără suflare.
Pompierii din districtul Suwannee au primit duminică, 13 ianuarie, un apel prin 911, numărul de urgență din Statele Unite, prin care erau informați că trei copii, în vârstă de 1, 4 și respectiv 6 ani, au fost găsiți în stop cardio-respirator, după ce s-au închis din greșeală într-o ladă frigorifică.
Salvatorii s-au deplasat imediat la fața locului și au început manevrele de resuscitare, însă, din păcate, micuții nu au mai putut fi salvați.
Potrivit anchetatorilor, cei trei copii se jucau în afara casei atunci când s-au urcat pe congelatorul de 1.5 metri, cumpărat recent, și au rămas captivi înăuntru. Mama micuțului de 4 ani intrase în casă, pentru câteva minute, pentru a folosi toaleta, în momentul tragediei.
"Nu sunt sigur dacă gândea limpede sau nu, dar am primit câteva răspunsuri diferite de la ea, așadar ar fi putut fi plecată între 10 și 20 de minute", a precizat șeriful Sam St. John.
Când femeia s-a întors în curte micuții nu erau de găsit, așa că a trezit-o pe bunica copiilor de 1 și 6 ani, care dormea. Cele două au început să-i caute inițial prin împrejurimi și abia apoi au deschis ușa aparatului frigorific.
Până la sosirea echipajelor de urgență, femeile au încercat și ele să-i resusciteze, fără succes. Anchetatorii au precizat că, deși congelatorul nu era conectat la o sursă de curent, amplasarea lui în afara casei încălca legea.
"Dacă îl ai pe proprietate și copiii au acces la ei, vei fi pus sub acuzare", a declarat șeriful din districtul Suwannee.
Potrivit primelor informații, combina frigorifică avea o închietoare care s-a blocat în momentul în care micuții au pătruns înăuntru. În lipsa aerului, aceștia au murit în scurt timp.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰