Trei cutremure s-au produs într-o singură zi, în interval de o oră, în nordul Italiei. Panică uriaşă în rândul populaţiei
Trei cutremure cu magnitudini de 2,6, 3,3 şi 4,4 s-au produs duminică lângă oraşul italian Parma, fără a provoca însă pagube materiale, informează DPA.
Trei cutremure cu magnitudini de 2,6, 3,3 şi 4,4 s-au produs duminică lângă oraşul italian Parma, fără a provoca însă pagube materiale, informează DPA.
Cea mai puternică mişcare seismică a avut loc la ora 1.37 pm (12:37 GMT) şi a fost localizată la o adâncime de 32 de kilometri, lângă oraşul Fornovo di Taro, potrivit institutului italian de vulcanologie (INGV).
Celelalte două seisme s-au produs între orele 1 şi 2 pm, potrivit INGV.
Cutremurele "au fost resimţite de populaţie, dar nu au fost raportate răniri sau pagube materiale", potrivit protecţiei civile italiene.
"Oamenii au intrat în panică şi au sunat la pompieri şi la poliţie deoarece primăria este închisă astăzi, dar nu au fost raportate pagube", a declarat primarul localităţii Fornovo di Taro, Emanuela Grenti, potrivit agenţiei italiene de ştiri ANSA.
Italia este o ţară activă seismic. Cel mai recent seism important a avut loc în august, când au murit doi oameni în urma cutremurului de 4 grade în insula Ischia din sudul Italiei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰