Trei tineri români, spaima locuitorilor dintr-un oraș italian! Polițiștii au fost șocați de ce au găsit în mașina lor (Video)
Trei tineri români, care au terorizat locuitorii orășelului Enna, au fost prinși de poliție în timp ce se pregăteau să dea o nouă spargere.
Trei tineri români, care au terorizat locuitorii orășelului Enna, au fost prinși de poliție în timp ce se pregăteau să dea o nouă spargere.
Potrivit siciliaogginotizie.it, cei trei au dat numeroase spargeri la locuințele unor bătrâni din Enna, de unde au furat tot ce le-a picat în mână, dar în special obiecte din cupru și argint.
Românii Miklos Laszlo, 38 de ani, Vasile Ghidu, 28 de ani, Teodor Natanael Nica, în vârstă de 26 de ani, au fost prinși în momentul în care voiau să jefuiască un cuplu în vârstă, de la marginea orașului Enna, cu fețele acoperite cu cagule și arme de jucărie. Tot în aceeași zi, hoții au reușit să fure zece metri de cablu cu cupru de la o altă locuință.
De asemenea, în ajunul Anului Nou au furat de la o casă numeroase obiecte din cupru, rame foto din argint, statuete din argint solid, dar și haine pentru copii.
Polițiștii au găsit în mașina hoților un adevărat arsenal care să-i ajute în activitatea lor: instrumente de spargere, șurubelnițe, discuri pentru flex, mănuși, ferăstraie, bobine, un pistol de jucărie, îmbrăcăminte care să-i ajute să mascheze obiectele furate, benzină.
Cei trei bărbați arestați au fost duși la închisoarea din Enna.