Trump anunţă că armistițiul Israel-Liban a fost prelungit cu 3 săptămâni, după negocierile de la Casa Albă
Israelul și Libanul au prelungit armistițiul cu trei săptămâni la o întâlnire la Casa Albă, intermediată de președintele american Donald Trump, care a declarat că este pregătit să aștepte ''cea mai bună înțelegere'' pentru a pune capăt conflictului său cu Iranul, relatează vineri Reuters.
Agenția de presă britanică amintește că luptele dintre Israel și gruparea libaneză proșiită Hezbollah, sprijinită de Iran, au fost unul dintre numeroasele puncte de blocaj în rezolvarea conflictului regional mai amplu, care durează de opt săptămâni, alături de ambițiile nucleare ale Iranului și de controlul asupra crucialei Strâmtori Ormuz.
Într-o postare pe platforma sa Truth Social, Trump a declarat că acordul a venit după ce s-a întâlnit cu ambasadorii și reprezentanții Israelului și Libanului în Biroul Oval. "Întâlnirea a decurs foarte bine! Statele Unite vor lucra cu Libanul pentru a-l ajuta să se protejeze de Hezbollah. Armistițiul dintre Israel și Liban va fi prelungit cu TREI SĂPTĂMÂNI", a scris el. "A fost o mare onoare să particip la această întâlnire istorică!", a adăugat președintele american.
Armistiţiul Israel-Liban, prelungit cu 3 săptămâni
Trump a adăugat că intenționează să le fie gazdă "în viitorul apropiat" atât președintelui libanez Joseph Aoun, cât și prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu. Israelul atacă Libanul la câteva ore după armistițiul anunțat de Trump
Totuși, Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au lansat vineri un atac împotriva unui lansator de rachete despre care au spus că a tras de mai multe ori dinspre Liban către teritoriul israelian, la doar câteva ore după armistițiul anunțat de președintele american Donald Trump, relatează EFE.
Potrivit canalului Telegram al armatei israeliene, zona israeliană atacată a fost satul de frontieră Shtula din nordul Israelului. IDF nu a specificat dacă presupusul atac din Liban a avut loc înainte sau după armistițiul anunțat de Casa Albă.
IDF a mai anunțat că a atacat "un alt lansator de rachete încărcat și gata de tragere" care "reprezenta o amenințare pentru soldații IDF și Statul Israel".
Aceste atacuri vin după prelungirea armistițiului anunțat de Trump în urma negocierilor de la Casa Albă dintre diplomații libanezi și israelieni, dar după ce ambasadorul israelian la Națiunile Unite, Danny Danon, a declarat că armistițiul "nu este de 100%".
În timpul negocierilor de joi, Hezbollah - absentă de la Washington - a lansat mai multe atacuri împotriva nordului Israelului, pe care armata le-a interceptat. Miliția susținută de Iran, deși este responsabilă pentru atacurile lansate din Liban împotriva Israelului, nu a participat la negocierile de pace.
În acest sens, guvernul libanez a respins ideea ca Iranul să acționeze în numele său în cadrul contactelor pe care le are cu Statele Unite în Pakistan și a optat pentru un dialog direct cu Israelul, o opțiune pe care Hezbollah o respinge.
"Vreau să fac cea mai bună înțelegere"
Revenind la Iran, Trump a continuat să afirme că SUA aveau un avantaj clar în impasul naval din Strâmtoarea Ormuz. La o zi după ce Iranul și-a etalat controlul asupra acestui coridor maritim cheie, Trump a respins amenințarea reprezentată de 'micile nave șmecherești' ale Iranului și a spus că el crede că Teheranul are probleme în a încheia o înțelegere deoarece conducerea sa se află în criză.
Joi, Trump a declarat că Marina SUA are ordin să "deschidă focul și să doboare" orice ambarcațiune iraniană care plasează mine în strâmtoare. Dar navigația prin strâmtoare a rămas practic blocată, iar capturarea de către Iran a două nave de marfă uriașe a fost o aducere aminte a faptului că SUA se luptă să mențină controlul asupra strâmtorii, iar Teheranul continuă să cauzeze probleme piețelor petroliere și să pună presiuni majore asupra economiei globale.
În plus, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, a respins joi afirmațiile lui Trump privind haosul în conducerea iraniană, descriind-o drept "operațiuni media" ale inamicului menite să submineze cu răutate unitatea și securitatea Iranului.
"Unitatea va deveni mai puternică și mai solidă, iar inamicii vor deveni mai slabi și mai umiliți", a avertizat Khamenei într-o postare pe X, în contextul în care ayatollahul nu a apărut în public de când a preluat conducerea de la tatăl său, ayatollahul Ali Khamenei, ucis în timpul atacurilor americane în primele zile ale războiului care a început pe 28 februarie.
Trump a declarat săptămâna aceasta că va prelungi pe termen nelimitat ceea ce a fost inițial un armistițiu de două săptămâni cu Iranul pentru a permite discuții de pace suplimentare, care nu au fost încă programate.
"Nu mă grăbiți", a spus președintele american când a fost întrebat cât timp este dispus să aștepte un acord de pace pe termen lung. "Vreau să fac cea mai bună înțelegere... Vreau să fie veșnică", a adăugat Trump.
Ce spune Trump despre utilizarea armelor nucleare
El a exclus totodată utilizarea armelor nucleare, spunându-le reporterilor că acestea sunt inutile, deoarece SUA au "decimat" Iranul cu arme convenționale. "Nu, nu le-aș folosi. O armă nucleară nu ar trebui să fie niciodată permisă de nimeni", a răspuns Trump la întrebarea unui reporter la Casa Albă.
Separat, înainte de anunțul de joi de la Washington, Israelul a avertizat că este gata să reia atacurile asupra Iranului.
Ministrul apărării israelian, Israel Katz, a declarat că Israelul așteaptă "undă verde" din partea SUA pentru a relua războiul, spunând că, dacă o va face, va începe prin a-l viza pe Khamenei și "va readuce Iranul la Epocă de Piatră".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
