Două rachete au lovit o fregată americană în Ormuz, susţine Iranul. SUA neagă
Două rachete au lovit luni o fregată a Marinei SUA în Strâmtoarea Ormuz, după ce aceasta a ignorat un avertisment al Marinei iraniene, scrie agenția de știri Fars.
Potrivit agenției iraniene, fregata naviga în apropierea portului Jask, într-o acțiune descrisă de Iran ca fiind o încălcare a normelor de securitate maritimă. În urma loviturilor, nava nu a mai putut să-și continue cursul și a fost nevoită să se retragă din zonă. Un înalt oficial american a negat că o navă americană ar fi fost lovită de rachete iraniene, a declarat luni jurnalistul Barak Ravid de la Axios, relatează Reuters.
Iranul avertizase luni forțele americane să nu intre pe această cale navigabilă strategică, după ce președintele Donald Trump a declarat că Statele Unite vor ghida navele blocate în Golf din cauza războiului SUA-Israel împotriva Iranului.
Avertismentul Iranului
''Am spus acestor țări că le vom ghida navele în siguranță în afara acestor căi navigabile restricționate, astfel încât să își poată continua liber și eficient activitatea'', a declarat Trump într-o postare pe platforma sa Truth Social, duminică, fără a oferi detalii despre acest plan. Ca răspuns, comandamentul unificat al Iranului le-a transmis navelor comerciale și petrolierelor să se abțină de la orice mișcare care nu este coordonată cu armata iraniană.
Iranul a blocat aproape toate transporturile maritime către și dinspre Golf, cu excepția propriilor nave, de la începutul războiului, oprind aproximativ o cincime din livrările mondiale de petrol și gaze și determinând creșterea prețurilor petrolului cu 50% sau mai mult.
Comandamentul Central al SUA, care la rândul său blochează porturile iraniene pentru a exercita presiuni asupra Teheranului, a declarat că va sprijini operațiunea de deblocare cu 15.000 de militari și peste 100 de aeronave terestre și maritime, precum și nave de război și drone.
''Sprijinul nostru pentru această misiune defensivă este esențial pentru securitatea regională și economia globală, în timp ce menținem și blocada navală'', a declarat amiralul Brad Cooper, comandantul CENTCOM, într-un comunicat citat de Reuters.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
