Video Trump îl ameninţă iar pe Vladimir Putin cu sancţiuni dure. Preşedintele rus îi propune afaceri de miliarde
Săptămâna de miere s-a încheiat. Donald Trump îl ameninţă iar pe Vladimir Putin. Vorbeşte din nou despre posibilitatea unor sancţiuni dure, ca să-l convingă pe liderul rus să se aşeze la masa negocierilor cu Volodimir Zelenski. Kremlinul crede însă că relaţiile cu americanii se vor îmbunătăţi. Putin i-a trimis preşedintelui SUA o fotografie cu amândoi şi i-a propus afaceri de miliarde de dolari.
Negocieri de pace sau sancţiuni şi taxe vamale uriaşe. Aşa arată noul ultimatum impus de Donald Trump lui Vladimir Putin.
"Nu, nu sunt mulțumit de nimic legat de războiul ăsta, absolut nimic. Nu sunt deloc mulțumit. Vom vedea ce se va întâmpla. Cred că în următoarele două săptămâni vom afla în ce direcție va merge situația și ar fi bine să fiu foarte mulțumit", a declarat preşedintele Statelor Unite Donald Trump.
Preşedintele american ia acum în calcul să vină şi el la masa negocierilor cu Putin şi Zelenski, după ce a îndemnat cele două tabere să organizeze singure summitul.
"E nevoie de doi pentru un tango. Am vrut să am o întâlnire cu cei doi (n.r. - Zelenki şi Putin). Aş fi putut fi la acea întâlnire, dar mulţi cred că nu va ieşi nimic din ea. Trebuie să fii acolo. Poate e adevărat, poate nu", susţine Donald Trump.
Moscova spune că, în ciuda presiunilor, un summit Putin-Zelenski încă nu a fost pregătit.
"Putin este pregătit să se întâlnească cu Zelenski, când agenda va fi pregătită pentru un summit, însă această agendă nu este gata deloc", a spus Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei.
Surse citate de publicaţia Politico spun că Donald Trump crede că Ucraina va fi, în cele din urmă, forţată să accepte o pace în termenii impuşi de Rusia. Vladimir Putin pregăteşte terenul pentru un asemenea scenariu şi nu vrea să-şi strice relaţiile cu Casa Albă.
Putin i-a trimis lui Trump o poză de la mitingul din Alaska, de săptămâna trecut. Liderul rus l-a anunţat pe omologul său american că e pregătit să facă afaceri împreună în Arctica şi Alaska.
"Odată cu venirea preşedintelui Trump, cred că, în sfârşit, vedem o lumină de la capătul tunelului.
Discutăm cu partenerii noștri americani posibilitatea de a colabora, nu numai în zona noastră arctică, ci și în Alaska", a declarat Vladimir Putin.
Pe câmpul de luptă, ambele tabere încearcă să câştige teren. Ruşii au lansat peste 40 de bombe asupra oraşului Kramatorsk, din apropierea frontului. În replică, Kievul a reuşit să atace o bază de drone din oraşul-port Sevastopol, din Crimeea. Cinci aeronave fără pilot de ultimă generaţie, folosite pentru a monitoriza Marea Neagră, au fost distruse.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰