Ucraina oferă un milion de dolari oricui vine cu o soluţie pentru distrugerea dronelor iraniene Shahed
Război în Ucraina. Ucrainenii au fost pur şi simplu terorizaţi în ultimele luni de atacurile cu drone ale Rusiei. Armata rusă foloseşte în special Shahed, drone de provenienţă iraniană, pe care le modifică pentru a le face şi mai letale.
Tocmai din această cauză, Ucraina anunţă că este dispusă să plătească un milion de dolari oricui vine cu o soluţie eficientă pentru a contracara dronele iraniene. Anunţul a fost făcut de Mihail Fedorov, ministrul Transformării Digitale. Inginerii IT şi specialiştii în cibernetică sunt primii vizaţi de acest anunţ.
În Ucraina se duce şi un "război al dronelor"
"Dacă produsul tău se dovedește eficient, armata confirmă că este nevoie chiar acum de el, obții un contract de 1 milion de dolari pentru dezvoltarea sau scalarea proiectului. Forțele de apărare aeriană închid cerul. În timpul invaziei, au distrus mai mult de 100 de drone kamikaze. Dar inamicul caută constant modalități de a-și îmbunătăți UAV-urile și de a le face invizibile pentru forțele noastre de apărare aeriană", a fost mesajul lui Fedorov.
Rusia a început să folosească acest tip de drone din toamna anului trecut. Armata rusă le foloseşte pentru a ataca diferite obiective, dar şi pentru a supraîncarcă radarele apărării antiaeriene ucrainene atunci când lansează atacuri cu rachete. Iranul a fost avertizat în repetate rânduri de aliaţii occidentali ai Ucrainei să nu mai livreze drone Rusiei.
Pe de altă parte, Rusia a învăţat de la începutul războiului cum să folosească şi armele cibernetice. Acest fapt a fost recunoscut atât de forţele ucrainene, cât şi de aliaţii occidentali. Mai exact, ruşii au perfecţionat radarele pentru a depista din timp atacurile inamice cu drone, şi au descoperit cum să-şi "ascundă" propriile drone de "ochii" apărării antiaeriene.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰