Video Ucraina va putea adera la UE din 2027, potrivit Planului de pace. Ce preţ trebuie să plătească
Ucraina trebuie să plătească un preţ imens dacă vrea pace cu Rusia. Donald Trump a cerut Kievului să se retragă de tot din regiunea Donbas, care va fi transformată într-o zonă neutră. Volodimir Zelenski spune însă că orice plan care prevede renunţarea la teritorii trebuie aprobat printr-un vot popular. În acest timp, Kremlinul a acuzat România că este implicată în producerea de către Ucraina a unei bombe cu combustibil nuclear.
Planul de pace al lui Donald Trump prevede îngheţarea conflictului în Zaporojie şi Herson, retragerea trupelor ucrainene din Doneţk şi înfiinţarea unei zone economice libere în porţiunile controlate acum de Kiev. În schimb, Ucraina va putea adera la UE de la 1 ianuarie 2027.
Strategia în 20 de puncte a fost revizuită de Volodimir Zelenski, care cere ca militarii ruşi să facă şi ei un pas în spate. Preşedintele ucrainean a vizitat astăzi zona frontului şi spune că este gata să organizeze alegeri.
"Ucraina nu se ascunde de democraţie. Dar trebuie să existe o componentă de securitate pentru ca alegerile să fie posibile. Trebuie să avem un armistiţiu!", a declarat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.
Reprezentanţi ai Franţei, Marii Britanii, Germaniei şi Ucrainei vor purta noi discuţii de pace mâine, la Paris. Preşedintele american pune însă condiţii pentru a trimite o delegaţie.
"Vom participa la întâlnirea de sâmbătă din Europa dacă vom considera că există o şansă bună (să ajungem la un acord- n.r.). Nu vrem să pierdem prea mult timp cu asta.", a explicat Donald Trump, preşedintele Statelor Unite.
"Preşedintele este extrem de frustrat de ambele părţi implicate în acest război şi s-a săturat de întâlniri doar de dragul întâlnirilor.", a adăugat Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.
Şeful NATO avertizează însă că Rusia este un pericol din punct de vedere militar la adresa membrilor Alianţei.
"Suntem următoarea ţintă a Rusiei. Anul acesta am asistat la încălcări grave ale spaţiului aerian de către Rusia. Fie că este vorba de drone deasupra Poloniei şi României sau de avioane de vânătoare deasupra Estoniei.", a spus Mark Rutte, şeful NATO.
Rusia lansează şi ea propriile acuzaţii. Ministerul Apărării de la Moscova susţine că Ucraina va detona o bombă "murdară", făcută cu deşeuri nucleare, care ar fi fost transportate prin România sau Polonia.
În plus, Banca Centrală rusă a dat în judecată grupul financiar Euroclear din Belgia, care deține rezervele internaționale înghețate ale Moscovei. Asta după ce ambasadorii ţărilor UE au căzut de acord să îngheţe activele ruseşti în valoare de 210 miliarde de euro pe o perioadă nedefinită. Măsura deschide calea folosirii acestor bani pentru reconstrucţia Ucrainei, la finalul războiului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰