Antena Meniu Search
x

Ucrainenii cer dreptate pentru victime

Ucrainenii sunt hotărâţi să-i tragă la răspundere pe cei vinovaţi de zecile de victime de la Kiev. Unii din poliţiştii care au tras asupra compatrioţilor lor şi-au cerut iertare, în genunchi, în faţa mulţimii care părea gata să-i judece pe loc.

Vezi și

În acest timp, politicienii se străduiesc să formeze un nou guvern dar şi să menţină unitatea Ucrainei, ameninţată de disputa între adepţii Occidentului şi cei ai Rusiei.

Marele oraş Liov, din vestul Ucrainei, este un bastion al opoziţiei faţă de vechiul regim.

Dar tot de aici provin şi câteva unităţi speciale care au acţionat împotriva manifestanţilor de la Kiev. Reveniţi în oraş, militarii şi-au cerut, dramatic, iertare de la concetăţeni.

În final, soldaţii s-au rugat, împreună cu mulţimea, pentru victime. Ei spun că s-au străduit să nu se implice în violenţe şi că, oricum, le este ruşine pentru brutalitatea represiunii.

Cu totul alta este starea de spirit în peninsula Crimeea, unde majoritatea locuitorilor sunt rusofoni şi nu concep să se depărteze de Moscova. Mai ales că aici este staţionată flota rusă a Mării Negre iar soldaţii ruşi se simt ca la ei acasă.

La Sevastopol au avut loc mitinguri împotriva noilor autorităţi de la Kiev şi se organizează "grupări de autoapărare" care să păstreze Ucraina alături de Rusia.

În Crimeea a sosit o delegaţie de deputaţi ruşi care dau, totuşi, asigurări că nu vor susţine secesiunea peninsulei. În acest timp, manifestanţii din piaţa Maidan de la Kiev nu cred că a venit momentul să plece acasă.

Ei cer ca membrii viitorului guvern să se prezinte în piaţă pentru a primi aprobarea lor.

Protestatarii au dat, de asemenea, noilor autorităţi un termen de cinci zile pentru capturarea preşedintelui demis Viktor Ianukovici, încă dispărut fără urmă, şi a echipei sale.

 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri externe » Ucrainenii cer dreptate pentru victime