Antena Meniu Search
x

Video Ultimele ore de reculegere la catafalcul reginei Elisabeta. Aproape 500 de lideri mondiali, printre care Joe Biden și Olena Zelenska, vor fi prezenți la funeralii

La Londra se fac ultimele pregătiri pentru funeraliile secolului. Suverana Elisabeta a II-a va fi condusă mâine pe ultimul drum de zeci de şefi de stat, regi şi regine. Două milioane de oameni simpli, pentru care regina a însemnat ceva, sunt aşteptaţi să umple străzile. 10.000 de poliţişti vor patrula prin capitala Regatului, alături de alţ agenţi, în cea mai mare operaţiune de securitate din istoria poliţiei britanice.

Mădălina Iacob
de Mădălina Iacob

la 18.09.2022, 19:58

Vezi și

Elicopterele supraveghează orice mişcare din înaltul cerului, iar lunetiştii sunt plasaţi pe acoperişurile clădirilor din centrul Londrei. Gurile de canal au fost sigilate, şi zona din faţa capelei Westminster, unde va avea loc slujba funerară, a fost împărţit agenţilor de securitate. 

Mădălina Iacob, reporter Observator: Este vorba despre o operaţiune a poliţiei care depăseşte cu mult amploarea evenimentelo recent organizate aici ca Jocurile Olimpice din 2012 sau Jubileul de Platină al Reginei. 

36 de km de bariere de securitate au fost amplasate în punctele pe unde va trece cortegiul funerar mâine. 

PolițiePe aici nu puteţi trece deloc. Ni s-a spus că nu avem voie să lăsăm pe nimeni să treacă pe aici. Mi-e teamă că trebuie să ocoliţi pe un alt drum din spate. 

Pe acelaşi subiect

Agenţii de poliţie în uniformă de pe străzi vor fi ajutaţi de colegi sub acoperire, care au misiunea să împiedice orice incident în timpul funeraliilor regale. 

Bărbat: Poliţiştii nu sunt toţi de aici. Cel cu care am vorbit ultima dată era din Ţara Galilor. Se pare că aici sunt toţi agenţii de poliţie. 

Femeie: Poliţiştii sunt foarte prietenoşi. Sunt minunaţi. Toţi sunt interesaţi să te ajute. 

500 de lideri mondiali, prezenți la funeralii

Niciodată în istorie nu au mai atâţia lideri şi atâtea capete încoronate într-un singur loc. Joe Biden şi prima doamnă a Statelor Unite, Emmanuel Macron cu soţia sa, preşedinţii Germaniei, Italiei, Austriei, toţi regii şi reginele din Europa, împăratul şi împărăteasa Japoniei, sunt doar o parte dintre cei care vor asista mâine în Catedrala Westminster Abbey, unde are loc serviciul religios în memoria Elisabetei a doua. 

Alaa Abood, jurnalist televiziune E.A.U: Vezi peste tot forţe de ordine mobilizate pentru a proteja aproape 500 de lideri de pe glob din 200 de ţări, iar printre ei şi în jur 20 de prinţi, regi şi regine. Este un eveniment uriaş! 

Şi ei vor trebui să respecte reguli stricte. Li s-a cerut să vină cu curse de linie şi nu cu avioane private şi elicoptere. Doar pentru Joe Biden au făcut organizatorii o excepţie şi i-au permis să vină cu Air Force One şi să îşi folosească limuzina blindată. Majoritatea liderilor vor fi transportaţi la funeralii cu autocarele. 

Mădălina Iacob, reporter Observator: Călătoriile din centrul Londrei vor fi suspendate luni. Cele mai multe rute de autobuz vor fi deviate, iar staţia de autobuz de la Westminster va fi închisă. 

În această seară, la Palatul Buckingham are loc ceea ce britanicii numesc ''Recepţia Secolului''. Regele Charles va fi gazdă pentru aproape 1000 de invitaţi, membri ai famililor regale şi şefi state. Printre cei care vor fi prezenţi se numără preşedintele României şi soţia sa, plus Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, și Principele Radu. 

Ceremonia funerară va începe mâine în jurul prânzului şi va dura apropape toată ziua. Cel care o va conduce este un prinţ cu origini româneşti, Cristopher Ghika, descendent al marii familii de domnitori din Moldova şi Ţara Românească. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Ultimele ore de reculegere la catafalcul reginei Elisabeta. Aproape 500 de lideri mondiali, printre care Joe Biden și Olena Zelenska, vor fi prezenți la funeralii