Galerie foto Un adolescent român, devenit vedetă pe internet în Anglia, a murit la 17 ani din cauza unor probleme la inimă
Alex Dragomir, un român de 17 ani devenit vedetă pe YouTube, a murit din cauza unor probleme avute la inimă.
- Adolescentul român avea mii de urmăritori pe YouTube şi Twitter.
Alex era stabilit în Anglia, unde a urmat cursurile unei şcoli din Birmingham, şi a devenit vedetă pe internet, având în jur de 15.000 de urmăritori pe YouTube şi 17.000 de urmăritori pe Twitter. De asemenea, românul era şi mare fan al echipei Manchester United.
Conform Mirror Online, Alex a început în urmă cu ceva timp să acuze probleme la nivelul inimii şi şi-a petrecut ultimele zile din viaţă pe un pat de spital. În ciuda dificultăţilor avute, Alex, cunoscut în mediul online drept Sir Kipsta, şi-a ţinut în permanenţă urmăritorii la curent cu starea sa şi a postat şi diferite filmuleţe amuzante.
Cu câteva ore înainte de a intra în operaţie, Alex le-a transmis urmăritorilor săi acest mesaj: "Mă pregătesc pentru o operaţie care mi-ar putea salva viaţa. Dacă, totuşi, nu reuşeşte, atunci a fost o plăcere oameni buni. Vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru mine".
Mesajul tulburător postat de sora românului, după decesul acestuia
Medicii au stabilit că Alex are nevoie de un transplant de inimă, însă organismul românului nu a făcut faţă operaţiei, iar adolescentul a murit pe masa de operaţie, după circa şapte ore şi jumătate de la startul acesteia.
Sora şi mama lui Alex, care chiar au deschis o pagină pentru a solicita donaţii în speranţa că Alex trece cu bine peste momentul dificil, au anunţat decesul lui Sir Kipsta. Sora lui Alex a postat un mesaj tulburător: "Cerul a câştigat încă un înger. Alex era stânca mea, era totul pentru mine".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰