Video Un avion militar american s-a prăbușit în Marea Mediterană, în timpul unui exerciţiu. Nu a fost făcut public numărul victimelor
Un avion militar american s-a prăbușit deasupra estului Mării Mediterane.
Incidentul ar fi avut loc în timpul unui antrenament, anunţă comandamentul Statelor Unite din Europa. Nu au fost făcute publice mai multe detalii despre cei aflaţi la bord din respect pentru familiile lor, şi nici nu s-a aflat încă ce serviciu militar deţinea aeronava.
''În seara de 10 noiembrie, un avion militar american ce efectua operaţiuni de antrenament în Mediterana Orientală a suferit un accident şi s-a prăbuşit'', a afirmat EUCOM într-un comunicat.
Nu se cunoaşte numărul victimelor
''Putem afirma cu siguranţă că avionul efectua un zbor de antrenament şi că nu există niciun indiciu privind o activitate ostilă'', adaugă textul, potrivit căruia ''incidentul de antrenament face în prezent obiectul unei anchete''.
Cauza prăbuşirii nu este cunoscută momentan însă a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cu exactitate circumstanţele.
Forțele aeriene au trimis escadrile suplimentare în regiune, iar portavionul USS Gerald R. Ford, care are la bord o serie de aeronave, a operat, de asemenea, în estul Mediteranei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰