Un hotel de 10 etaje s-a prăbuşit în Argentina. Mai mulţi oameni, prinşi sub dărâmături
Un hotel de 10 etaje s-a prăbușit în noaptea de luni spre marți în Argentina, iar mai multe persoane ar fi prinse sub dărâmături. Potrivit estimărilor, între șapte și nouă oameni se aflau în hotel atunci când acesta s-a prăbușit, anunță Sky News, citat de Mediafax.
Echipele de salvare lucrează în prezent la îndepărtarea resturilor după ce o parte a Hotelului Dubrovnik din orașul de coastă Villa Gesell, provincia Buenos Aires, s-a prăbușit în jurul orei locale 1:00 noaptea, a declarat consiliul local.
De ce s-ar fi prăbuşit hotelul
Se crede că între șapte și nouă persoane, inclusiv muncitori de pe un șantier de construcții, se aflau în interior în acel moment. Consiliul local a declarat că că muncitorii din construcții ar fi lucrat la un proiect care era realizat fără autorizații municipale și care ar fi fost oprit de consiliu în luna august a acestui an.
„În acest moment, deși nu este posibil să vorbim cu detalii exacte despre prăbușire, se poate confirma că structura din partea prăbușită [partea din spate] ar fi fost modificată ilegal și neregulamentar”, a adăugat consiliul local.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰