Un muc de țigară, cheia rezolvării unei crime comise în urmă cu 44 de ani. Criminalul a fost prins datorită ADN-ului
După 44 de ani de la uciderea unei femei din statul Washington, poliția a făcut o descoperire care a dus la arestarea unui suspect. Un simplu muc de țigară a fost cheia pentru rezolvarea acestui caz vechi de crimă.
În februarie 1980, Dorothy „Dottie" Maria Silzel, în vârstă de 30 de ani, a fost găsită moartă în casa ei din Kent, Washington. Autopsia a arătat că ea a fost strangulată sau sufocată și a suferit o lovitură la cap. De asemenea, fusese agresată sexual, conform CNN.
Timp de patru decenii, cazul a rămas nerezolvat. Însă, în 2016, progresele în tehnologia ADN au permis anchetatorilor să obțină un profil ADN parțial de pe halatul de baie al victimei. Acest profil a fost asociat unui bărbat necunoscut, numit „individul A".
În 2022, investigatorii au folosit genealogia genetică pentru a identifica 11 posibili suspecți. Metoda modernă compară ADN-ul neidentificat cu bazele de date genealogice, ajutând la găsirea rudelor persoanei necunoscute. Printre suspecți se aflau Kenneth Duane Kundert și fratele său, ambii din Arkansas. Anchetatorii au descoperit că cei doi frați locuiseră cândva la doar 1.200 de metri de apartamentul lui Silzel.
Cine este suspectul crimei comise cu 44 de ani în urmă
- "A dat drumul la boxă ca să nu audă vecinii". Florentina a plătit cu viaţa iubirea extremă pentru propriul său...
- I-a dat foc sub ochii copilului lor, apoi a spus că totul a fost un accident. Răsturnare de situație în cazul...
- Fiul unui actor celebru din Spania, condamnat la închisoare pe viaţă în Thailanda. Şi-a ucis şi tranşat...
În martie 2024, poliția din Kent l-a supravegheat pe Kundert și au colectat un muc de țigară aruncat de acesta. Testele de laborator au confirmat că ADN-ul de pe mucul de țigară se potrivea cu cel al „individului A".
Astfel, Kenneth Duane Kundert, în vârstă de 65 de ani, a fost arestat joi, acuzat de crimă de gradul întâi, iar cauțiunea a fost stabilită la 3 milioane de dolari.
Șeful poliției din Kent, Rafael Padilla, a oferit detalii despre victimă: Silzel era originară din Manden, Dakota de Nord, absolvise liceul acolo și lucrase pentru un district școlar. Ea se mutase în zona Seattle cu aproximativ 12 ani înainte de moartea sa tragică.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰