Un nou armistițiu în Orientul Mijlociu
Israelienii şi palestinienii au încheiat un nou armistiţiu, de 72 de ore. În doar o lună de când Israelul a declanşat operaţiunea militară în Fâşia Gaza, cu scopul distrugerii grupării teroriste Hamas, aproape două mii de oameni au murit şi circa 9.900 au fost răniţi.
Israelienii şi palestinienii au încheiat un nou armistiţiu, de 72 de ore. În doar o lună de când Israelul a declanşat operaţiunea militară în Fâşia Gaza, cu scopul distrugerii grupării teroriste Hamas, aproape două mii de oameni au murit şi circa 9.900 au fost răniţi.
Bubuiturile au răsunat chiar în timpul negocierilor dintre israelieni şi palestinieni. Haosul s-a dezlănţuit când armata israeliană a lansat un obuz în inima unui cartier rezidenţial din Gaza.
În schimb au nimerit casa primarului, care a fost nimicită. Pompierii s-au luptat ore în şir cu flăcările în timp ce numeroşi vecini filmau cu telefoanele mobile scenele dramatice. În acest timp, tot în Gaza, un reporter CNN a intrat în panică după ce, la două sute de metri în spatele său, o casă a fost făcută una cu pământul chiar în timp ce se pregătea pentru o transmisiune în direct.
Este un scenariu cu care reporterii ce relatează din Gaza s-au obişnuit deja. O dată cu sosirea serii a venit şi vestea mult aşteptată din partea negociatorilor. Israelienii şi palestinieni au încheiat un nou armistiţiu de 72 de ore.
Membrii grupării Hamas vă asigură că aceste negocieri sunt ultima şansă pentru ca aşa-zisa ocupaţie să nu ne mai irosească timpul. Nu rataţi această şansă!
Cu toate acestea, nici israelienii, nici palestinienii nu vor să se întoarcă acasă de teamă că focul ar putea fi reluat oricând. Atacurile din Israel şi Fâşia Gaza au luat încă 22 de vieţi doar în ultimele 24 de ore. Bilanţul a ajuns, astfel, la aproape două mii de morţi şi aproape 9.900 de răniţi, cei mai mulţi din rândul palestinienilor
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰