Un nou INCIDENT cu un telefon Samsung Note 7: Un avion a fost evacuat de urgenţă
Un avion aparţinând companiei americane Southwest Airlines a fost evacuat chiar înainte de decolare, după ce un telefon mobil marca Samsung Note 7 s-a supraîncins, a pocnit şi a început să scoată fum, la bordul aeronavei.

Un avion aparţinând companiei americane Southwest Airlines a fost evacuat chiar înainte de decolare, după ce un telefon mobil marca Samsung Note 7 s-a supraîncins, a pocnit şi a început să scoată fum, la bordul aeronavei.
Cele aproximativ 75 de persoane care se aflau la bordul avionului, la Louisville, în statul Kentucky, au fost evacuate, a anunţat un purtător de cuvânt al aeroportului citat de USA Today.
Samsung a rechemat luna trecută telefoanele Galaxy Note 7 din întreaga lume, din cauza riscului de a lua foc.
Vânzările au fost reluate în Coreea de Sud sâmbătă, după ce telefoanele au fost echipate cu noi baterii, iar în Europa vânzările urmează să fie reluate pe 28 octombrie.
- Un avion Tarom, cu 32 de pasageri la bord, a lovit un fazan chiar la aterizare, în Satu Mare. Aeronava decolase din...
- Momentul în care un pasager a încercat să deschidă ușa de urgență a unui avion deasupra Atlanticului, la...
- Un pasager a atacat o însoțitoare de bord, apoi a deschis ușa și a sărit dintr-un Airbus A320 care se pregătea...
- Carnagiu pe autostrada A2, în Austria. Pompieri consiliați psihologic, după ce "s-au târât peste cadavre, ca să...
- Oficialii americani cred că e improbabil să se ajungă la un armistiţiu în Ucraina în următoarele luni
Samsung a recunoscut luna trecută că telefonul, lansat pe 19 august şi vândut în mai multe ţări, poate lua foc în timp ce este pus la încărcat.
Mai multe companii aeriene le-au interzis ulterior pasagerilor să aducă la bord aceste telefoane.
Incidentul de miercuri a avut loc după ce un Samsung Galaxy Note 7 a fost oprit, scrie presa.
Telefonul s-a încins în timp ce însoţitorii de bord prezentau instrucţiuni de securitate, a precizat un purtător de cuvânt al Departamentului Pompierilor din Louisville .
O femeie a spus că este vorba despre telefonul soţului ei, potrivit Louisville Courier-Journal.
"El a spus că tocmai îl oprise, după care (telefonul) a pocnit şi a început să scoată fum", a declarat Sarah Green pentru ziar. "L-a scos din buzunar şi l-a aruncat jos", a adăugat ea.
Green a spus că telefonul soţului ei a fost înlocuit, după ce Samsung a rechemat telefoanele cu probleme.
Samsung a precizat pentru DPA, într-un e-mail, că până când nu recuperează telefonul respectiv nu poate confirma că în incident a fost implicat un Note 7 nou.
"Cooperăm cu autorităţile şi Southwest pentru a recupera dispozitivul şi a confirma cauza", se arată în e-mail.
"După ce primim dispozitivul vom avea mai multe informaţii", adaugă Samsung.
Sursa: News.ro
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰