Antena Meniu Search
x

Un om al străzii a distrus argumentul unui antivaccinist cu cinci cuvinte. VIDEO

Un om al străzii a fost filmat în timp ce i-a dat replica unui antivaccinist chiar pe bulevardul Hollywood din Los Angeles. Imaginile au devenit virale pe Twitter.

de Redactia Observator

la 08.10.2021, 17:44

Vezi și

Un mic grup de manifestanți anti-vaccin a fost filmat la un marș prin Los Angeles, cu pancarte și steaguri americane. „Îi vedeți pe toți acești oameni ai străzii din jur? Sunt ei morți pe stradă de Covid? In niciun caz! De ce?" strigă o femeie la portavoce.  Un om al străzii îi dă imediat replica: „Pentru că sunt vaccinat, proasto!”  Femeia nu a părut convinsă de replica bărbatului așa ca și-a continuat protestul.

Omul străzii a devenit însă vedetă pe rețelele de socializare unde a fost numit un adevărat ”erou”.  ”Este un schimb de replici perfect” a comentat un utilizator pe Twitter. ”Este un moment frumos în istorie” a reacționat un altul. 

55% dintre americani sunt vaccinați anti COVID cu schema completă

Vaccinurile pentru Covid-19 sunt disponibile gratuit tuturor americanilor, inclusiv persoanelor fără adăpost. Toate cele trei seruri autorizate - Pfizer, Moderna și Johnson & Johnson - s-au dovedit sigure și extrem de eficiente împotriva cazurilor severe de boală. Dar dezinformarea a încetinit campania de vaccinare în Statele Unite. 

Frustrarea față de această situație a fost evidentă în comentariile de pe Twitter. Filmarea cu schimbul de replici a fost urmărită de 4,2 milioane de oameni. În urma succesului, individul care a filmat scena a dezvăluit că l-a identificat pe omul străzii și că va încerca să-l ajute financiar deschizând un cont de donații online pentru el.  216 milioane de americani s-au vaccinat cu cel puțin o doză, iar 186 de milioane au primit schema completă, adică 55% din populație, potrivit ourworldindata.org. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Un om al străzii a distrus argumentul unui antivaccinist cu cinci cuvinte. VIDEO