Un ONG care a salvat zeci de mii de refugiaţi din Marea Mediterană îşi mută operaţiunile în Asia
O organizaţie caritabilă, The Migrant Offshore Aid Station (MOAS), care a salvat peste 40.000 de oameni din Marea Mediterana, a anunţat că îşi mută operaţiunile în Asia, în largul Myanmarului, pentru a ajuta musulmanii rohingya, relatează BBC News, citat de News.ro
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
O organizaţie caritabilă, The Migrant Offshore Aid Station (MOAS), care a salvat peste 40.000 de oameni din Marea Mediterana, a anunţat că îşi mută operaţiunile în Asia, în largul Myanmarului, pentru a ajuta musulmanii rohingya, relatează BBC News, citat de News.ro
MOAS a acţionat în Mediterana din 2014.
Decizia vine în condiţiile în care numărul musulmanilor rohingya care au fugit din Bagladesh a ajuns la 87.000, potrivit estimărilor ONU. Însă măsura scoate în evidenţă şi climatul neclar din Libia.
Organizaţia se teme că accentul pus de Europa pe oprirea plecării migranţilor din Libia, în timp ce încearcă să stabilizeze ţara pune în pericol vieţile oamenilor, pentru că este “din ce în ce mai neclar”, dacă cei salvaţi vor putea rămâne într-un loc sigur.
Cofondatoarea MOAS, Regina Catrambone, le-a explicat susţinătorilor săi: “În prezent, există prea multe întrebări fără răspuns şi prea multe întrebări despre cei blocaţi sau obligaţi să se întoarcă în Libia. Poveştile îngrozitoare ale celor care supravieţuiesc prezintă un coşmar de abuz, violenţă, tortură, răpiri şi şantaj”.
“MOAS nu vrea să devină parte a unui scenariu unde nimeni nu le acordă atenţie oamenilor care merită protecţie, concentrându-se în loc pe împiedicarea lor să ajungă pe ţărmul european, fără să ţină cont de soarta lor când sunt blocaţi de cealaltă parte a mării”, a adăugat ea.
În aceste condiţii, MOAS a decis să trimită vasul său, Phoenix, la mii de kilometri mai la est, pentru următoarea misiune. Vasul ar urma să ajungă în Golful Bengal în aproximativ trei săptămâni.
Armata din Myanmar a lansat o vastă operaţiune la graniţa cu Bangladeshul, o regiune foarte săracă şi izolată. Zeci de mii de oameni şi-au părăsit locuinţele, cu riscul izbucnirii unei crize umanitare.
Sursă: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰