Un român e de DOI ANI ostaticul unei grupări TERORISTE africane, afiliate Al-Qaida. De ȘASE LUNI, nicio veste de la Iulian Gherguț
S-au împlinit doi ani de la răpirea lui Iulian Gherguț. Românul, agent de securitate la o mină din Burkina Faso, este ostaticul unei grupări teroriste africane, care e afiliată rețelei Al-Qaida.
S-au împlinit doi ani de la răpirea lui Iulian Gherguț. Românul, agent de securitate la o mină din Burkina Faso, este ostaticul unei grupări teroriste africane, care e afiliată rețelei Al-Qaida.
Pe 4 aprilie 2017 s-au împlinit 2 ani de când Iulian Gherguț a fost răpit din Burkina Faso de către o grupare teroristă africană.
GALERIE FOTO: Doi ani de la răpirea lui Iulian Gherguț
Astfel, se împlinesc 731 de zile de captivitate pentru românul originar din Neamț. În tot acest timp, la conducerea României s-au perindat 3 guverne, cărora teroriștii le-au cerut să vină cu soluții.
De asemenea, în această perioadă, 3 miniștri au fost în fruntea Ministerului de Externe, responsabili pentru celula de criză înființată ca să rezolve situația ostaticului român.
Răpirea lui Iulian Gherguț
4 aprilie 2015, nordul Burkinei Faso. Iulian Gherguț, agent de securitate al minei de la Tambao, care aparține miliardarului român Frank Timiș, era în patrulă. Se afla într-o mașină, alături de șofer și de un jandarm.
Pe un drum neamenajat din apropierea minei, mașina cade într-o ambuscadă, primul incident de acest gen în Burkina Faso. Militanți islamiști au tras asupra autovehiculului, i-au rănit pe șofer și pe jandarm. L-au luat ostatic pe român și au dispărut. Era pentru prima dată când jihadiștii acționau în mod brutal în această țară africană, care nu mai cunoscuse astfel de crize cu ostatici.
Mașina a fost găsită de trupele de securitate locale. Geamurile erau sparte, caroseria ciuruită de gloanțe, iar interiorul plin de sânge.
În spatele scaunului din față, printre cioburi și obiecte însângerate, era și o cască de protecție de la Mina din Tambao, condusă de o companie a românului Frank Timiș.
Șoferul și jandarmul, care erau localnici, au fost ignorați de jihadiști și lăsați să zacă, răniți. L-au răpit doar pe Iulian Gherguț. Foarte probabl, au crezut că este francez și au crezut că îl vor folosi pe ostatic drept factor de presiune către Franța, care e implicată în operațiuni militare în țările din zonă.
Revendicarea răpirii
Timp de câteva săptămâni, nu s-a mai știut nimic despre ostaticul român. Căutările au fost demarate atât în Burkina Faso, dar și în țările vecine Mali și Niger, unde islamiștii sunt foarte activi. Trupele franceze și cele americane, implicate în operațiunile anti-teroriste din zonă, au oferit sprijin informațional.
Situația a devenit clară abia pe 19 mai 2015, la o lună și jumătate de la răpire. O agenție de știri din Mauritania a difuzat un mesaj audio care revendica răpirea românului. Iulian Gherguț era captivul grupării teroriste Al-Mourabitoune, foarte activă în zona Sahelului, mai ales în Mali.
Autorul mesajului audio era Adnane Abou Walid Al-Sahraoui, unul dintre liderii grupării. El a avertizat guvernul României că trebuie să negocieze, altfel va suporta consecințele.
Cu doar o zi înainte de revendicare, același Adnane Abou Walid Al-Sahraoui a dat un alt comunicat, prin care anunța că gruparea Al-Mourabitoune se afiliază Statului Islamic. Al Sahraoui s-a proclamat emir al grupării și a jurat credință liderului ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi.
Iulian Gherguț era, astfel, ostaticul unor teroriști afiliați ISIS.
Cine e Al-Mourabitoune
Al-Mourabitoune s-a format în 22 august 2013 prin fuziunea a două grupări teroriste, extrem de periculoase și active în zona Sahelului, în special în Mali.
Una dintre grupări, Mișcarea pentru Unicitatea lui Allah și Jihad, e condusă de Adnane Abou Walid Al-Sahraoui, cel care a revendicat răpirea lui Iulian Gherguț. A fost implicată în numeroase operațiuni teroriste contra trupelor guvernului din Mali și, ulterior, împotriva forțelor franceze, care au intervenit militar în această țară.
Cealaltă grupare, Brigăzile Mascaților, e condusă de faimosul terorist Mokhtar Belmokhtar, supranumit și Chiorul. Brigăzile Mascaților au fost parte din Al Qaida Maghreb, iar Belmokhtar era unul dintre liderii militari ai grupării, supranumită și Al Qaida în Africa de Vest.
Algerianul Belmokhtar e, probabil, cel mai faimos bandit al Saharei. E implicat în trafic de droguri, trafic de arme, atacuri teroriste, numeroase răpiri de ostatici. Belmokhtar și Brigăzile mascaților au acționat nu doar în Mali, ci și în Algeria, Libia și alte țări din Maghreb și Sahel. Până acum a fost declarat mort de câteva ori, dar niciodată decesul său nu a fost confirmat.
Tot Belmokhtar e autorul sângerosului atac de la platforma petrolieră In Amenas din Algeria, din ianuarie 2013, când peste 800 de muncitori, mulți străini, au fost luați ostatici. 6 români au fost și ei captivi, iar 2 dintre ei au murit în incidentele violente.
Belmokhtar s-a desprins însă de Al-Aqaida Maghreb și a fuzionat, în august 2013, cu gruparea lui Al-Sahraoui, formând Al-Mourabitoune. Și după fuziune însă, cele două facțiuni au acționat mai degrabă independent. Belmokhtar s-a concentrat mai mult asupra operațiunilor din Algeria și Libia, în timp ce Al Sahraoui a acționat mai mult în Mali și țările vecine. De altfel, Al-Sahraoui avea baza în apropierea orașului Gao, din Mali.
În aprilie 2015, facțiunea lui al-Sahraoui îl răpește pe Gherguț din Mali. O lună mai târziu, înainte de a revendica răpirea românului, Al-Sahraoui anunță, pe 13 mai 2015, că Al-Mourabitoune se afiliază Statului Islamic, iar pe 18 mai, el se proclamă emir al grupării și jură credință liderului ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi.
Este momentul în care între al-Sahraoui și Belmokhtar se produce un conflict deschis. Deși Belmokhtar s-a rupt de Al Qaida Magreb, el a păstrat, totuși, legăturile. Iar când Al-Sahraoui a jurat credință ISIS, Belmokhtar s-a împotrivit.
Cele două facțiuni din Al Mourabitoune au devenit, astfel, rivale. Pe 14 iunie, Al-Sahraoui este ținta unei ambuscade, în apropiere de Gao și este grav rănit. 14 dintre oamenii săi au fost uciși.
Pe 21 iulie 2015, Belmokhtar se proclamă emir al grupării Al-Mourabitoune și anunță că o alipește din nou grupării Al-Qaida Maghreb. Despre soarta lui Al-Sahraoui nu s-a știut nimic câteva luni, însă apropiații lui Belmokhtar au spus că legăturile nu au fost complet rupte, chiar dacă el a rămas afiliat Statului Islamic.
În numele Al-Qaida Maghreb, Belmokhtar a continuat operațiunile teroriste. Și se pare că românul Iulian Gherguț e în mâinile acoliților săi. Pe 5 martie 2017, Al-Mourabitoune a anunțat fuziunea cu alte două grupări teroriste, Ansar Dine și Brigăzile Massina, sporindu-și puterea în Mali.
De cealaltă parte, Al Sahraoui a rămas fidel Statului Islamic, cu facțiunea sa, care a fost exclusă din Al-Mourabitoune. S-a căsătorit, în 2016, cu o femeie din Niger, sporindu-și influența în rândul triburilor locale. Iar în februarie a comis un atac în Nigeria, semn că și-a extins aria de operațiuni.
Primul video cu Iulian Gherguț
Pe 29 august 2016, la aproape 6 luni de la răpire, Iulian Gherguț apare într-o înregistrare video, postată pe Youtube și Twitter de către membrii grupării Al-Mourabitoune.
Iulian Gherguț poartă haine islamice, barba tăiată în stilul musulman și are alături trei teroriști înarmați. Înregistrarea pare a fi făcută în aer liber. În spate, e o prelată, care pare a acoperi o mașină. Foarte posibil, videoul a fost filmat în Mali, unde Al Mourabitoune e foarte puternică.
Videoul este prezentat de către Al-Ribat, care ar fi fost divizia media a grupării Al-Mourabitoune. Titlul filmulețului este ”Ostaticul român face apel Guvernelor din România și Burkina Faso pentru eliberarea lui”. De asemenea, pe video apare, în colțul din dreapta sus, steagul Al Qaida. Totuși, nu este clar dacă, în acel moment, românul era, în continuare, în mâinile facțiunii lui Al-Sahraoui sau dacă a fost preluat de teroriștii lui Mokhtar Belmokhtar.
Al doilea video cu Iulian Gherguț
Timp de mai bine de un an, nu s-a mai auzit nimic de Iulian Gherguț. Pe 30 septembrie 2016 însă, un nou video a fost postat cu românul, de către răpitorii săi. Presa română l-a preluat a doua zi dimineața, pe 1 octombrie.
Acest video a fost postat de jihadiști cu numele ”Apelul ostaticului român către guvernul său”. Înregistrarea video este produsă de Al-Andalus Media, care e divizia media a Al Qaida Maghreb. Situația românului părea a fi, astfel, clară – Iulian Gherguț era, foarte probabil, în mâinile grupării lui Mokhtar Belmokhtar, care se proclamase de un an liderul Al Mourabitoune și care afiliase din nou gruparea la Al Qaida Maghreb, excluzându-l pe Al Sahraoui.
Iulian Gherguț, răpit de două ori?
Conflictul din sânul grupării Al-Mourabitoune pune multe semne de întrebare legate și de soarta avută de Iulian Gherguț în captivitate.
Răpirea lui a fost revendicată de către Adnane Abou Walid Al-Sahraoui, liderul din Al-Mourabitoune care a jurat credință Statului Islamic. Însă ultimul video cu românul, cel din septembrie 2016, a fost făcut de către Al Qaida Maghreb, semn că Gherguț ar fi devenit ostaticul rivalului lui Al-Sahraoui, Mokhtar Belmokhtar, cel care s-a proclamat liderul Al Mourabitoune și a afiliat gruparea la Al Qaida.
Nu există alte informații care să arate că Iulian Gherguț a trecut de la o facțiunea pro-ISIS din Al Mourabitoune în facțiunea pro-Al Qaida. Sau dacă, din cauza conflictului intern, facțiunea pro-Al Qaida l-a răpit de la rivalii pro-ISIS.
Un posibil moment în care Gherguț a trecut în mâinile lui Belmokhtar ar fi incidentul din 14 iunie 2015, când facțiunea pro-ISIS din Al Mourabitoune a suferit o grea înfrângere. Atunci, Al Sahraoui a fost rănit într-o ambuscadă, iar 14 luptători ai săi au fost uciși. În informațiile apărute în presă despre acest incident însă nu a fost menționat nimic despre român.
2 ani de captivitate. La ce riscuri e expus românul
Este pentru prima dată când un român e ostaticul unei grupări teroriste pentru o perioadă atât de îndelungată. Foarte posibil, românul e ținut în captivitate în Mali, unde răpitorii din Al Mourabitoune l-au privat de libertate, dar îi dau hrana și îngrijirea necesară pentru a rămâne în viață. Specialiștii în probleme de securitate spun că, foarte probabil, ținta teroriștilor e răscumpărarea.
De altfel, Al Mourabitoune și-a câștigat faima și pentru răpirile de ostatici. Atât facțiunea lui Al Sahraoui, cât și cea a lui Belmokhtar, au răpit oameni pentru a cere răscumpărare. De cele mai multe ori, în cazul ambelor facțiuni, ostaticii au fost eliberați în schimbul banilor.
Al Qaida Maghreb, din care Al Mourabitoune face acum parte, de asemenea, e specializată și în luări de ostatici, contra răscumpărare. În martie 2010, Al Qaida Maghreb a eliberat niște voluntari ai unei misiuni umanitare pe care-I luase ostatici în toamna lui 2009. Presa spaniolă spunea că a fost vorba despre niște negocieri secrete, în care teroriștii au cerut 5 milioane de dolari răscumpărare pentru cei 3 captivi.
Pe de altă parte, în 2009, Al Qaida Maghreb a executat un ostatic britanic, după 6 luni de captivitate, după ce guvernul de la Londra a refuzat să negocieze răscumpărarea pe care a numit-o șantaj.
Iulian Gherguț are 40 de ani și este originar din satul Traian, comuna Sâmbăoani, județul Neamț.
CRONOLOGIA RĂPIRII LUI IULIAN GHERGUȚ
4 aprilie 2015: Iulian Gherguț e răpit de gruparea Al Mourabitoune din Burkina Faso, de la mina din Tambao, care aparține miliardarului român Frank Timiș
18 mai 2015: Adnane Abou Walid Al-Sahraoui, unul dintre liderii lui al-Mourabitoune, anunță că gruparea e afiliată ISIS
19 mai 2015: Adnane Abou Walid Al-Sahraoui, unul dintre liderii lui al-Mourabitoune, revendică răpirea lui Iulian Gherguț
14 iunie 2015: Al Sahraoui e grav rănit într-o ambuscadă, iar 14 dintre oamenii săi sunt uciși
21 iulie 2015: Mokhtar Belmokhtar, rivalul lui Al Sahraoui, se proclamă liderul Al Mourabitoune și anunță că gruparea e afiliată Al Qaida Maghreb
29 august 2015: E postat pe internet primul video cu Iulian Gherguț, în care românul cere ajutorul Guvernului de la București
30 septembrie 2016: a doua înregistrare video cu Iulian Gherguț, produsă de divizia media a Al Qaida Maghreb, în care românul cere din nou ajutorul guvernului de la București
4 aprilie 2017: doi ani de la răpirea lui Iulian Gherguț
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰