Un român i-a crăpat capul iubitei, apoi a chemat salvarea și a spus că românca s-a înecat cu un os de pește
Un român i-a crăpat capul iubitei, apoi a sunat la 112 și a spus că românca s-a înecat cu un os de pește. Medicii de la urgență au sunat imediat la poliție.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
- Românca avea 31 de ani.
- Cei doi lucrau la aceeași companie de transport.
Un român și-a ucis iubita, în Torrejon de Ardoz, lângă Madrid, dar a încercat să asucundă crima, deși după ce a lovit-o pe femeie tot el a sunat ca să vină salvarea. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, le-a spus medicilor că iubita lui, o româncă de 31 de ani, s-a înecat cu un os de pește.
Femeia a fost transferată la Spitalul Torrejon de unde medicii au sunat ulterior la 091, indicând că victima se afla în comă cu leziuni incompatibile cu viața din cauza unei fracturi de craniu. La Tribuna de Albacete scrie că surse din Poliție au dezvăluit felul în care a fost ucisă românca.
Luni, cuplul a luat cina în curtea companiei de transport pentru care lucrau amândoi românii, apoi au plecat spre casă cu o mașină a firmei. Ulterior, bărbatul s-a întors la firmă cu iubita lui însângerată în mașină și a sunat la 112 cerând ajutorul. Medicii de pe salvare au intubat femeia, au stabilizat-o și au transferat-o la spital, de unde au sunat la Poliție.
Anchetatorii, după ce au luat declarații martorilor și au aflat de certurile cuplului de români, și după ce au analizat locul unde ar fi putut avea loc evenimentele, l-au arestat pe bărbatul care astăzi este dus în fața judecătorului.
Românca în vârstă de 31 de ani a murit în cele din urmă la spital ieri seară, iar evenimentele sunt încă cercetate de polițiștii de la omoruri. Arestatul nu a avut antecedente de violență de gen.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰