Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Unui bărbat din Austria i-a fost amputat piciorul greșit. Medicii: O greșeală tragică

Unui pacient de 82 de ani i-a fost amputat piciorul greșit, într-o clinică din Austria. Reprezentanții spitalului au spus că "greșeala tragică" s-a produs din cauza unei erori umane. 

de Redactia Observator

la 21.05.2021 , 19:51

Pacientul în vârstă de 82 de ani suferea de mai multe boli, potrivit Clinicii Freistadt. Starea de sănătate i-a afectat membrele, până la punctul în care piciorul stâng a necesitat amputare, scrie Reuters.

"Suntem profund șocați că marți, 18 mai, în ciuda standardelor de asigurare a calității, piciorul greșit al unui bărbat de 82 de ani a fost amputat", au transmis reprezentanții clinicii, adăugând că greșeala a fost observată pentru prima dată în timpul schimbării bandajelor.

Eroarea ar fi fost făcută cu puțin timp înainte de operație, când piciorul care urma să fie amputat a fost marcat, a spus clinica.

Vezi și

„Din păcate, greșeala, în care piciorul drept a fost îndepărtat în loc de stângul, a avut loc ca urmare a unei serii de circumstanțe nefericite”.

Pacientului i s-a oferit asistență psihologică și trebuie să fie supus unei alte operații pentru a-i fi amputat piciorul stâng. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Unui bărbat din Austria i-a fost amputat piciorul greșit. Medicii: O greșeală tragică