Victimele atentatului terorist din Franța, omagiate la Paris
Toate victimele atentatelor teroriste au fost omagiate în cadrul unei ceremonii solemne, la Marea Sinagogă din Paris. Prezenţi la slujbă au fost numeroşi miniştri francezi, în frunte cu preşedintele Francois Hollande, dar şi premierul israelian
Toate victimele atentatelor teroriste au fost omagiate în cadrul unei ceremonii solemne, la Marea Sinagogă din Paris. Prezenţi la slujbă au fost numeroşi miniştri francezi, în frunte cu preşedintele Francois Hollande, dar şi premierul israelian
La finalul unei zile extrem de încărcată emoţional, preşedintele Francois Hollande şi premierul israelian Benjamin Netanyahu au poposit la Marea Sinagogă din Paris, pentru o slujbă de comemorare a victimelor. A fost prima oară când lăcaşul a fost deschis de la începutul valului de atacuri teroriste, care au îndoliat întreaga ţară.
Sute de oameni s-au înghesuit în sinagogă unde au intonat imnul Franţei şi au fluturat drapelul tricolor al Hexagonului.
Premierul israelian a avut un mesaj pentru evreii care nu se mai simt în siguranţă în Franţa, nu doar din cauza atacurilor de săptămâna trecută. "Orice evreu sau evreică, ce doresc să vină şi să emigreze în Israel, va fi întâmpinat cu braţele deschise şi cu căldură", a spus Benjamin Netanyahu.
- Zi de foc pentru trupele ucrainene. Peste 260 de atacuri ruseşti, din toate direcţiile, la Pokrovsk
- Cel mai ambiţios proiect al omenirii. Un milionar anonim finanţează crearea primei aşezări umane subacvatice
- Proiectul lui Zelenski, distrus din faşă. Polonia anunţă că UE nu va înfiinţa o armată a Europei
- Rheinmetall şi Romarm ar putea construi o fabrică de pulberi în România. Angel Tîlvăr, discuţie cu CEO-ul...
- Joe Biden, număr record de zile de concediu. Un american de rând ar trebui să lucreze 52 de ani ca să-l egaleze...
Organizaţia Reporteri fără Frontiere a criticat, însă, prezenţa anumitor şefi de stat care provin din ţări ce încalcă dreptul la libera exprimare. Este vorba de reprezentanţii Egiptului, Rusiei, Turciei, Algeriei și al Emiratelor Arabe Unite, ale căror ţări sunt la coada clasamentului privind libertatea presei.
Deşi îşi anunţase prezenţa la Marşul Solidarităţii din Paris, ministrul de Externe marocan a decis, în ultima clipă, să nu participe, din cauza unor caricaturi blasfematorii cu profetul Mahomed.
La finalul ceremoniei, au fost aprinse 17 lumânări, câte una pentru fiecare dintre victimele decedate în atentatele teroriste.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰