VIDEO. ”În Chișinău avem cel mai mare cimitir din Europa, așa că nu-ți fă griji”. Mesaj dur pro-vaccinare în Republica Moldova
Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova a lansat în această săptămână o campanie pentru a-i determina pe oameni să se vaccineze împotriva SARS-CoV-2. Într-un clip pro-vaccinare un medic anunţă că 7.000 de moldoveni au murit de COVID, că ”tulpinile noi sunt mult mai agresive şi mai contagioase” dar că ”tu nu trebuie să-ţi faci griji“ în timp ce imaginile arată un cimitir unde este săpat un mormânt adânc.
„Până acum, 7.000 de moldoveni au murit de Covid. Tulpinile noi sunt mult mai agresive şi mult mai contagioase, dar tu nu trebuie să îţi faci griji. În Chişinău, de exemplu, avem cel mai mare cimitir din Europa. Deci, sunt destule locuri. Aşa că nu-ţi fă griji!”, este mesajul transmis.
În total, 325991 persoane au fost tratate de COVID-19 în Moldova. În ultimele 24 de ore au fost anunțate 1141 cazuri noi de infectare și 45 de decese. În prezent sunt internate 2804 persoane confirmate cu COVID-19, dintre care 245 în stare extrem de gravă. În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 8577 persoane, iar 12302 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Începând de pe 8 noiembrie, este interzisă desfășurarea oricăror evenimente private, nunți, botezuri sau mese festive în zonele unde este stabilit pragul de alertă roșu. Campania de vaccinare bate pasul pe loc din cauza reticenței populației pe fondul răspândirii unor informații false. De la începutul campaniei de vaccinare în Republica Moldova au fost administrate peste 1.500.000 doze de vaccin împotriva COVID-19
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰