Vitali Klitschko, primarul Kievului, divorțează după 25 de ani: "Copiii sunt deja adulți, iar viața merge mai departe"
Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat, într-un interviu acordat publicației „Babel”, că va divorța de soția sa, Natalia, după 25 de ani de căsnicie. Când a fost întrebat dacă inima lui este de acum liberă, Vitali a răspuns că este ocupată de iubirea pentru Kiev, notează Mediafax.
Primarul Kievului, Vitali Klitschko, și Natalia au fost căsătoriți 25 de ani, iar acum edilul a anunțat că va divorța de soția sa. Potrivit acestuia, nu este un secret pentru nimeni faptul că el și soția sa locuiesc de mulți ani în state diferite și nu au preocupări comune.
„Nu este un secret faptul că noi locuim de mai mulți mulți ani nu doar în diferite orașe, dar și în țări distincte. Timp de numeroși ani am avut căutări distincte, vieți distincte. Și am luat decizia de a o face oficial (despărțirea - n.r.)”, a susținut Klitschko.
Primarul Kievului a menționat că încheierea divorțului a fost de comun acord și a păstrat relații foarte bune cu Natalia. „Aceasta este dorința ambelor părți. Încă avem relații bune, ne respectăm reciproc, copiii sunt deja adulți, iar viața merge mai departe”, a mai spus Vitali Klitschko.
Când a fost întrebat, în cadrul interviului, dacă inima lui este acum liberă, Vitaly a răspuns că este ocupată de iubirea pentru Kiev.
Vitali și Natalia Klitschko s-au căsătorit pe 26 aprilie 1997. Ei au trei copii: fiii Egor-Daniel și Maxim și fiica Elizabeth-Victoria. Natalia Klitschko locuiește de mai mulți ani în Germania.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰