Vladimir Putin, plin de durere la sicriul fostului său bodyguard. Fost agent KGB, Evgheni Zinicev a murit în timpul unui exercițiu. VIDEO
Vladimir Putin și-a luat adio de la prietenul său, fostul ministru al Situaţiilor de Urgenţă, Evgheni Zinicev, care a murit miercuri în timpul unui exercițiu militar la Norilsk.
Vladimir Putin, vizibil afectat, și-a sprijinit de două ori capul pe sicriul deschis al lui Evgheni Zinichev, acoperit cu steagul Rusiei. S-a așezat apoi alături de soția ministrului, Natalia și de fiul acestora, Denis la ceremonia de înmormântare. S-a apropiat de două ori de sicriul deschis, înclinând capul și, în timp ce se îndepărta, era vizibil îndurerat. După moartea lui Zinicev, Putin a reacționat spunând că este o „pierdere uriașă”, caracterizându-l drept un om cu „o forță și un curaj incredibil”. La funeralii au mai asistat premierul Mișustin, fostul președinte Medvedev și Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Evgheni Zinicev, un fost membru al serviciilor de securitate şi fostă gardă de corp a preşedintelui rus Vladimir Putin, a murit încercând să salveze o persoană, în cursul unui antrenament în zona Arctică, potrivit ministerului rus. În vârstă de 55 de ani, ministrul se afla pe marginea unei faleze înalte, împreună cu Aleksandr Melnik, un scenarist şi realizator rus în vârstă de 63 de ani, care murit de asemenea în acest accident.
Aleksandr Melnik a alunecat şi apoi a căzut, iar Evgheni Zinicev ”a sărit imediat să-l salveze, însă şi-a pierdut şi el viaţa”, a declarat la postul Rossiia-24 adjunctul său. Potrivit unor surse interne citate de publicaţiile RBC şi Taiga.info, accidentul a avut loc în Rezervaţia Naturală Putorana, la aproximativ 100 de kilometri Norilsk, cunoscută prin cascadele sale şi clasată în Patrimoniul Mondial UNESCO.
- Ministrul rus pentru Situații de Urgență, un apropiat al lui Vladimir Putin, a murit incercând să salveze un...
- Vladimir Putin, corectat de un elev de liceu în timpul unei discuții despre istoria Rusiei. Reacția liderului de...
- Putin critică intervenţia militară a SUA în Afganistan: "Rezultatul este nul"
Evgheni Zinicev, fost agent KGB
Evgheni Zinicev, ministru al Situaţiilor de Urgenţă din 2018, şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei în diverse servicii de securitate ruseşti, mai ales în cel însărcinat cu protecţia apropiată a lui Vladimir Putin, potrivit unei biografii publicate de către agenţiile ruse de presă. El a lucrat în cadrul KGB-ului sovietic în ultimii ani ai URSS, iar apoi, în 1991, a intrat în Serviciul de Protecţie a Personalităţilor (FSO).
Începând din 2006, a lucrat în cadrul Serviciului de Securitate al preşedinţilor Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev. El a intrat în 2014, drept numărul doi, în Departamentul Antitero din cadrul puternicelor Servicii ruse de Securitate (FSB).
Începând din octombrie 2016 şi până la numirea sa la conducerea Ministerului Situaţiilor de Urgenţă, în mai 2018, Evgheni Zinicev a deţinut postul de director adjunct al FSB. ”Timp de mulţi ani el a făcut parte din cercul restrâns (al lui Putin), pe care-l însoţea zilnic”, a scris într-o postare pe Telegram Margarita Simonian, redactorul-şef al postului de televiziune pro-Kremlin RT.
Ministerul Situaţiilor de Urgenţă - care are aproape 120.000 de membri - este însărcinat să răspundă în caz de catastrofe naturale şi accidente ecologice, precum inundaţiile şi incendiile istorice care au devastat Rusia în această vară. Evgheni Zinicev se afla la Norilsk la exerciții de amploare, la care iau parte 6.000 de oameni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰