Observator » Ştiri externe » Vladimir Putin a predat balonul emirului din Qatar, viitoarea gazdă a Cupei Mondiale 2022

Vladimir Putin a predat balonul emirului din Qatar, viitoarea gazdă a Cupei Mondiale 2022

Vladimir Putin, Cupa Mondială 2018 Presedintele Vladimir Putin, pe unul din stadionele pe care au avut loc meciurile de la Cupa Mondială 2018 din Rusia - Sputnik via Hepta
Editor Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 15.07.2018, 15:18 | Modificat la 15.07.2018, 15:49

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit, duminică, la Kremlin, cu emirul Qatarului, căruia i-a predat balonul Cupei Mondiale, pentru viitoarea gazdă a turneului din 2022.

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit, duminică, la Kremlin, cu emirul Qatarului, căruia i-a predat balonul Cupei Mondiale, pentru viitoarea gazdă a turneului din 2022.

În cadrul ceremoniei de la Kremlin, Putin i-a remis balonul oficialal CM preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, care l-a oferit emirului Qatarului, Şeicul Tamim bin Hamad al-Thani.

Putin a declarat că Rusia este foarte mândră de organizarea Cupei Mondiale şi că îşi va împărtăşi experienţa cu Qatarul.

Articolul continuă după reclamă

Emirula declarat că pentru Qatar va fi greu să repete performanţa echipei Rusiei (sferturi de finală), deoarece este o ţară mică.

Ceremonia a avut loc înainte de finala Cupei Mondiale, programată la ora 18.00, pe stadionul Lujniki.

Mai mulţi şefi de stat vor asista la finala dintre naţionalele Franţei şi Croaţiei.

Pe acelaşi subiect

În tribuna oficială a stadionului Lujniki se vor afla, între alţii, preşedintele rus Vladimir Putin, cel francez, Emmanuel Macron, şi preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovici.

“La finală sunt aşteptaţi preşedintele Abhaziei, preşedintele Armeniei, preşedintele Belarusului, preşedinta Croaţiei, preşedintele Franţei, preşedintele Gabonului, premierul Ungariei, premierul Kîrgîstanului, preşedintele Republicii Moldova, preşedintele Palestinei, emirul Qatarului, premierul republicii Sao Tome şi Principe, preşedintele Sudanului, preşedintele Osetiei de Sud”, se arată într-un comunicat al Kremlinului.

Sursa: News.ro