Familiile își caută disperate rudele printre resturile trenului: "Poate nu îl vom mai vedea niciodată"
Urmărește ObservatorNews pe Discover
Tragedia feroviară din Spania în care cel puţin 68 de oameni au murit a dat naştere la panică şi multă durere. Sunt oameni care încă îşi caută rudele la locul accidentului. Sunt mânaţi de speranţă, dar şi de disperare.
Un autobuz pleacă de la punctul de comandă, plin cu răniți evacuați recent din zona zero a accidentului feroviar de la Urda. Lângă fereastră, un bărbat cu capul bandajat și o tăietură pe față privește în gol, spre exterior. Este încă în stare de șoc.
La aproximativ 200 de metri de locul accidentului, unde vagoanele deraiate au rămas lângă șine, mai multe familii așteaptă vești despre cei dragi. Se apropie de agenții Gărzii Civile, pun întrebări, caută nume, orice informație care le-ar putea spune ce s-a întâmplat cu apropiații lor, scrie El Pais.
Panică şi durere printre cei dragi
Laura, o tânără ale cărei mâini tremură, se apropie de unul dintre agenții Gărzii Civile pentru a întreba despre vărul ei, Klas, care călătorea în trenul cu destinația Sevilla. A reușit să vorbească pentru scurt timp cu el la telefon. De la celălalt capăt al firului, în mijlocul confuziei, acesta i-a spus că se afla în vagonul care a deraiat și că nu știe cum a reușit să scape cu viață.
"Mai întâi a primit îngrijiri într-o ambulanță. Au așteptat să o umple cu alți răniți care erau conștienți și se puteau deplasa. Acum mi-au spus că trebuie să merg la spitalul de campanie, unde au primit instrucțiuni de la serviciul de urgență 112 pentru a decide dacă îl trimit la spitalul din Alcázar sau la Spitalul Universitar din Toledo", povestește Laura, cu ochii plini de lacrimi.
Klas călătorea de la Madrid la Sevilla împreună cu un coleg de serviciu. Când a reușit să vorbească cu el, bărbatul era în stare de șoc.
"Mi-a spus că îl doare foarte tare spatele și că a suferit o lovitură la cap", spune tânăra.
-
De ce s-au ciocnit cele două trenuri în Toledo. Cele două erori care ar fi provocat tragedia
-
Tragedie feroviară în Spania: "Erau oameni care mureau peste cadavrele altora, alţii îşi luau rămas bun"
-
"Apocaliptic. Vagoanele au zburat timp de 5 secunde". Mărturia unui pasager din trenul lovit în Toledo
Povestea ei se desfășoară pe fundalul agitației neîntrerupte a echipelor de intervenție. Voluntarii descarcă în grabă sticle cu apă din mașini pentru a le duce răniților. Ambulanțele intră și ies fără oprire, la fel ca vehiculele Gărzii Civile, ai cărei agenți păzesc accesul către calea ferată.
Şirul rudelor care își caută apropiații continuă să crească
La câțiva metri distanță, șirul rudelor care își caută apropiații continuă să crească. Oamenii ajung în zona zero în căutarea unui răspuns, a cuiva care să le spună unde se află cei dragi sau la ce spital au fost transportați.
Un cuplu stă așezat în fața unui taluz de unde se poate vedea trenul deraiat: geamuri sparte, vagoane răsturnate. Cei doi privesc spre resturile garniturii, dar de acolo nu reușesc să observe nimic care să îi ajute să își găsească ruda.
Atunci apare Gema Iglesias, o femeie din Urda care a ajuns la locul accidentului la ora 10:00 dimineața. Știe că răniții sunt împărțiți între o sală de sport, unde au fost duși unii dintre pasageri, și mai multe spitale. Are prieteni care o pot ajuta să îi localizeze pe cei afectați și se oferă să îi sprijine pe cei doi.
Îi întreabă pe cine caută. Aceștia îi explică faptul că este vorba despre o femeie care călătorea în trenul spre Sevilla.
Iglesias îi ascultă, încearcă să reconstituie traseul femeii și apelează la toate contactele pe care le are.
"Prietena mea, Marisol, încearcă să o găsească", le spune pentru a-i liniști.
Apoi face o promisiune: "Nu plec de aici până când nu o găsește".
Trec cinci minute. Cuplul așteaptă cu sufletul la gură fiecare veste, în timp ce incertitudinea continuă să apese asupra celor aflați lângă șine.
Până când Iglesias rupe tăcerea cu un strigăt: "Am găsit-o! O doctoriță de la spitalul din Toledo îmi spune că este acolo și așteaptă să fie evaluată la triaj".
Femeia pe care o căutau a fost localizată. Cei doi se ridică și o îmbrățișează strâns pe Iglesias. Apoi aleargă spre mașină, pentru a pleca la spital.
De-a lungul dimineții, Iglesias a ajutat mai multe familii să îi găsească pe răniți. Nu face parte din echipele de intervenție și nici nu lucrează în spitale. A venit după ce a aflat, prin WhatsApp, că era nevoie de ajutor.
"Am văzut că aveau nevoie de ajutor, de pături și de orice altceva am fi putut aduce, așa că am venit în fugă", explică ea.
Când a ajuns, echipele de intervenție scoteau deja pasagerii din tren și acordau îngrijiri răniților.
De atunci, printre ambulanțe, apeluri telefonice și rude care sosesc fără să știe încotro să se îndrepte, Iglesias a devenit un sprijin pentru cei care caută pe cineva.
Sirenele ambulanțelor răsună fără oprire
Zgomotul ambulanțelor și al vehiculelor de intervenție este asurzitor. În doar o oră, peste 30 de astfel de vehicule intră și ies din zonă.
"Lăsați răniții să treacă!", strigă un polițist care păzește drumul rural ce duce spre calea ferată.
Pe același drum înaintează și rudele victimelor, în șir indian, cât mai aproape de marginea șoselei. Sosesc plângând, copleșite de disperare, într-un loc în care răspunsurile sunt puține, iar fiecare informație trebuie obținută în mijlocul haosului.
Yosera parcurge acest drum în căutarea vărului său, Álvaro. Se urcă pe o movilă de unde se poate vedea trenul distrus și scoate un binoclu.
Cercetează cu privirea resturile garniturii, în încercarea de a distinge ceva, orice urmă care l-ar putea ajuta să îl găsească.
Lângă șinele distruse, trupurile persoanelor decedate sunt acoperite cu prelate. Peisajul este unul al devastării.
La câțiva metri distanță, o tânără își reia căutările. Au trecut doar 15 minute de când a ajuns, dar a decis deja că trebuie să plece în altă parte, să își încerce norocul într-un alt loc, să întrebe pe altcineva.
Merge grăbită alături de o voluntară care încearcă să o îndrume, în condițiile în care există foarte puține informații certe.
Aceasta îi explică faptul că trebuie să se prezinte la unul dintre cele patru puncte amenajate de comandamentul Gărzii Civile, unde familiile pot semnala dispariția apropiaților.
Femeia își continuă drumul, pentru că gândul de a rămâne pe loc și de a aștepta i se pare insuportabil.
Lângă ea, o familie le urmărește cu privirea. Pe chipurile membrilor acesteia se citește aceeași neliniște a celor care așteaptă vești, fără să știe ce urmează să audă.
"Imaginează-ți că ți-ai luat rămas-bun de la cineva în timpul nopții, că ai plecat de acasă în liniște, cu luminile stinse, ca să nu trezești pe nimeni, și că ai ajuns devreme la gară pentru a lua trenul. Iar acum să te gândești că s-ar putea să nu mai vezi niciodată acea persoană".
