Antena Meniu Search
x

Vremea e nemiloasă în Europa

Vremea e nemiloasă în vestul Europei. Mii de britanici trăiesc în beznă de patru zile, în timp ce inundaţiile continuă să facă ravagii.

Vezi și

Iar italienii s-au trezit, peste noapte, în iadul alb. Drumurile au devenit impracticabile, iar localităţile din zonele montane au fost acoperite de un strat gros de zăpadă.

Avalanşele au luat două vieţi în Elveţia, în timp ce Austria este sub cod portocaliu de viscol şi ninsori.

În timp ce şuvoaiele continuau să inunde curţile şi şoselele, prim-ministrul britanic, David Cameron, a vizitat zonele afectate, unde a dat piept cu sinistraţii furioşi.

Chiar şi acum, şase mii de britanici trăiesc fără curent electric, la patru zile de la declanşarea inundaţiilor.

Apele au depăşit un metru în anumite zone şi l-au forţat pe un şofer să îşi abandoneze bolidul în valoare de 150 de mii de lire în vâltoarea apelor. Apa a intrat la motor şi a scurcircuitat sistemul electric, astfel că geamurile s-au lăsat şi maşina a fost inundată.

Rafalele de vânt, care au atins chiar şi 175 de kilometri pe oră în anumite zone, au creat fenomene stranii în Marea Britanie. Apa unei cascade a sfidat gravitaţia şi a luat-o în sus.

Vremea le-a dat bătăi de cap şi italienilor

Drumurile au devenit impracticabile, iar şoferii au fost nevoiţi să îşi facă loc printre nămeţi.

Zeci de turişti s-au trezit că maşinile lor au fost îngropate sub un strat gros de zăpadă, după ce au înnoptat într-o staţiune montană.

În Elveţia, 2 oameni au murit şi un al treilea este dat dispărut în urma avalanşelor care i-au luat prin surprindere pe schiorii de pe pârtiile din Saint Moritz.

Austria se află sub cod portocaliu de viscol şi ninsori

În multe regiuni stratul de zăpadă a atins un metru.

Mai multe drumuri au fost blocate şi zeci de maşini au rămas înzăpezite în sudul ţării.

Străzile sunt încă închise şi ne aşteptăm ca în cursul primelor ore ale serii, aşadar mai târziu, să putem debloca circulaţia pe străzi.

Un tren nu a mai putut înainta pe linie din cauza ninsorii abundente, iar oamenii au fost nevoiţi să meargă pe jos.

Meteorologii anunţă că vremea nu se va îmbunătăţi nici în următoarele zile.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Stiri externe » Vremea e nemiloasă în Europa