Vremea rea face ravagii în Spania şi Italia. Viiturile au făcut prăpăd, apa a luat maşinile pe sus, iar grindina a distrus recoltele oamenilor
Vremea instabilă face prăpăd şi în afara ţării. Spania a fost inghiţită ieri de ape, iar viiturile puternice au distrus totul în calea lor. Pagubele sunt majore, iar meteorologii avertizează că nici astăzi vremea nu se va mai linişti. În Italia, o furtună cu grindină de mari dimensiuni a afectat toată agricultura. Grecia, în schimb, s-a aflat în alertă după ce incendiile de vegetaţie au mistuit zonele împădurite din Aliveri.
Viiturile au făcut prăpăd în oraşul spaniol Zaragoza. Unele maşini au fost chiar luate pe sus de ape. Altele, care au reuşit să rămână pe loc, au devenit un loc de refugiu pentru oameni. O femeie a rămas însă blocată pe autoturism şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru salvarea ei. Teodora, o româncă stabilită în Zaragoza de 18 ani, a spus că inundaţiile au distrus tot ce au întâlnit în calea lor.
Teodora: A început să se adune foarte repede apa pe străzi, iar curând traficul a fost complet blocat. Nivelul apei creştea foarte repede, ajungând până la genunchi în magazine şi în casele oamenilor, în zona afectată sau în garaje.
Circulaţia trenurilor, întreruptă
În mai puţin de o oră, în unele zone, au fost înregistrate averse torenţiale care au acumulat peste 54 de litri pe metru pătrat. Circulaţia trenurilor între Zaragoza şi Barcelona a fost întreruptă, autobuzele şi-au schimbat ruta, iar multe case au rămas fără electricitate. Unii oameni au fost chiar evacuaţi. Din fericire, nu au existat victime.
Astăzi, cinci regiuni se vor afla sub avertizare de caniculă, ploi sau furtuni, anunţă Agenţia Naţională de Meteorologie. În timp ce în Mallorca va putea fi resimţită o temperatură de 36 de grade Celsius, în zonele de coastă există riscul de vijelii.
Vremea rea a ajuns şi în Italia unde o furtună cu grindină a distrus mai ales agricultura, dar şi maşinile oamenilor. Meteorologii avertizează că Nordul Italiei se va afla sub condiţii de vreme instabilă până la data de 11 iulie. La celălalt pol se află Grecia, unde vremea extremă s-a manifestat prin incendii de vegetaţie. În Aliveri, o pădure a fost mistuită de flăcările puternice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰